Citesc Mari gânditori politici. Notez asta a nu știu câta oară. Vă rog să-mi permiteți să mai vorbesc despre azi, și mai o vreme. Am ajuns la capitolul despre John Stuart Mill. Lui J.S. Mill i-am citit două lucrări, Utilitarianism și Supunerea femeilor.
Gândirea unui om este importantă. Gândirea lui J.S. Mill a revizuit moștenirile intelectuale. A făcut posibilă existența unei lumi dezvrăjite. Folosesc exprimarea editorului Paul Kelly.
O să copiez acum un fragment din Mari gânditori politici. La final o să vă dezvălui cu ce intenție.
… potrivit lui Mill, este perfect legitim pentru o persoană cu convingeri creștine fundamentaliste să își exprime aversiunea față de comportamentul în mod deschis homosexual al vecinului său, evitându-i compania. Cu toate acestea, el nu este îndreptățit să îi impună acestuia restricții civile sau să încerce să pledeze pentru ca acțiunile respectivului să fie incriminate. În plus, dacă este director de bancă, el nu poate lăsa aversiunea sa legitimă față de stilul de viață homosexual să îi influențeze deciziile comerciale. Este însă la fel de ilegitim pentru un homosexual să pretindă că este prejudiciat de faptul că acel creștin fundamentalist consideră că stilul său de viață este imoral sau plin de păcat. Nimeni nu are dreptul să fie plăcut sau aprobat, iar dacă indivizilor li se permite să decidă asupra credințelor și stilului de viață, în mod inevitabil vor apărea puncte de dispută și dezaprobare. În mod similar, o persoană nu poate fi prejudiciată într-un sens relevant într-o situație pe care era liberă să o evite. Astfel, nimeni nu poate fi prejudiciat de ceva ce se întâmplă în dormitorul altuia, indiferent de cât de imoral ar considera acesta comportamentul privat al altora.
Scot din text pentru a sublinia:
… este legitim pentru o persoană să își exprime aversiunea.
… nu suntem îndreptățiți să impunem restricții civile sau să incriminăm.
… aversiunea nu ne influențează deciziile.
… un homosexual nu pretinde că este prejudiciat pentru că un creștin îi consideră stilul de viață imoral. (Afirmația o putem extinde și la a folosi cuvântul negru pentru a indica o persoană de culoare.)
… o persoană nu poate fi prejudiciată de o situație pe care clar o putea evita. De aceea, nimeni nu poate fi prejudiciat de ceea ce se întâmplă în dormitorul altuia. Deschid o altă paranteză. (Nu ne privește ce se întâmplă în dormitor în cazul sexului consimțit între adulți. Specific pentru claritate.)
J.S. Mill a publicat între anii 1859-1861. Aproximativ. Am luat anii a două lucrări. Fragmentul și anii reprezintă un argument pentru ceea ce urmează. În acei ani, în acele vremuri, o persoană s-a ridicat deasupra reprezentărilor vremii și a construit schița raționamentului de mai sus.
În anul 2020, există persoane care consideră homosexualitatea o boală și care se consideră îndreptățite să impună restricții și să incrimineze. Pe de altă parte, comunitatea gay pretinde că e prejudiciată dacă este folosit cuvântul homosexual sau dacă este exprimată aversiunea. Mai departe, extindem și la comunitatea oamenilor de culoare. Prejudiciu pentru cuvântul negru și pentru aversiune.
Rezultă de aici incultura cetățenilor actuali. Nu au habar despre diferența dintre prejudiciu și neplăcere. Tot Mill a reflectat la o societate umană imobilă care stagnează cultural în lipsa unui devotament față de cultivarea propriei persoane. Consider că suntem în acest punct. Stagnăm intelectual. Regresăm. Ne reîntoarcem în peșteri.
Foto: Bogdan Mosorescu
Leave a Reply