Primii 40 de ani trec pe nesimțite. După 40 de ani începi să simți. Are loc o separare a eu-lui de corp. Ai eu. Ai corp. Conviețuirea eu-lui și a corpului până la 40 de ani se confundă. După 40 de ani divorțează. Fiecare e pe cont propriu.

Eul își revizuiește satisfacțiile și regretele. Regretele se împrietenesc cu perna și ora de culcare. Îți așezi capul pe pernă. Regretele sunt acolo. Cel mai mare regret al meu ține de carieră. N-am reușit să obțin o situație bună profesional. De aceea valoarea blogului a devenit inestimabilă. Pun preț pe puterea blogului deoarece el îmi susține stima de sine.

Am prietene în jur care și-au obținut o situație bună profesional. Nu au copii. Regretul lor ține de maternitate. Dacă e să fiu sinceră, atunci recunosc că lipsa unui copil mă îndurerează. A afirmat una dintre ele. Aceste prietene ale mele pun preț pe casă, pe familia extinsă, pe carieră. Casa, familia extinsă și cariera susțin stima de sine.

Am și prietene care au tot: casă, familie, carieră. Au tot, dar nu lasă impresia că trăiesc fără regrete. Ceea ce mă face să mă întreb: e ceva în adâncul ființei umane care ne predispune la mâhnire sufletească? Și are această mâhnire sufletească legătură cu alegerile din prima tinerețe?

La 20 de ani rareori alegem folosindu-ne rațiunea. Îmi amintesc ofensarea pe care o simțeam când apelam la rațiune. În mod special relațiile romantice aparțin sufletului, iar rațiunea le întinează. Când te îndrăgostești nu ai timp nici să clipești. E fulgerul care anunță tunetul. E clopoțelul care anunță sfârșitul orei. E lumina caldă și clară de după ploaie. E un câmp înflorit de maci. Frumusețea pură te împresoară, bucuria te inundă. Nepotrivirile, la fel ca potrivirile, nu se ivesc în minte, totul e impuls irațional.

Voințele și dorințele ne ghidează zilele, ne aranjează anii, ne structurează viața. Ce ne mai dorim fiecare, femei cu copii, femei fără copii, după ultima dorință împlinită? Ce-și mai dorește o femeie după ani de tratamente chinuitoare pentru a aduce pe lume un copil? Ce-și mai dorește o femeie după ce a atins culmea în carieră? Ultima dorință îndeplinită nu înseamnă ultima dorință. De aceea fericirea durează atât de puțin.

Cine sunt eu după 40 de ani? Sunt un rest al unui copil derutat. Sunt restul mamei mele. Sunt restul tatălui meu. Am adunat resturile peste un deceniu. M-am întregit după 30 de ani. Am adăugat de la mine experiența. Și iată-mă trează după 40.

Mai mult ca niciodată apreciez ordinea în viață. Oamenii și lucrurile se așază. Oamenii și lucrurile dispar. Eu mă așez. Eu dispar.

Sunt eu.
Sunt corp.
Sunt minte.
Sunt suflet.
Sunt. Cât mai sunt.

Foto: Cristina Siminiceanu