Am o amintire, o amintire din aceea ecran într-o zi călduroasă de vară severineană unde zilele coincid întru totul pentru un copil.

Picoteam pe bancheta mașinii când tata a încetinit la trecerea de pietoni de la Spitalul Județean și a scos niște invective pe gură, printre altele, curvo! O femeie traversa strada.

M-am ridicat, nu cred să fi avut mai mult de 8 sau 10 ani și l-am întrebat serioasă, dar mai ales curioasă de unde știe că e curvă?!

Nu am primit nici un răspuns, rar spre deloc am primit explicații în copilărie. Am păstrat amintirea, dar mai ales senzația că ceva nu era corect. O cunoștea tata pe doamna aceea și de aceea a numit-o curvă? La vârsta aceea nu aveam dubii. Relațiile sexuale deveneau posibile doar după căsătorie. Dar dacă tata nu o cunoștea pe doamnă, de ce a numit-o curvă?

M-am chestionat toată ziua, nimeni nu mi-a explicat ceva. Am crescut cu frica de a nu deveni curvă, de a nu-mi face părinții de râs, de a respinge orice energii sexuale, coitul fiind unul dintre cele mai mari păcate sau chiar cel mai mare dacă te-ai născut fată.

Reiau. Am crescut așa, dar constituția mea este alta. Nu m-am străduit să fiu mai nobilă doar că la momentul respectiv nu-mi era clar. Nu înțelegeam gâlceava din jurul organelor sexuale și muream de rușine când reveneam de la școală și mă întâlneam cu un domn arhitect în fața porții care aștepta să primească de la mama mea niște planuri. Acel nu se cuvine ca un bărbat să intre la o femeie în casă în lipsa soțului mă dispera.

Am început să-mi îngrijorez părinții sau doar pe mama, tata foarte ușor a decis că este educația lui mă-ta.

Am ajuns la facultate, am studiat, am aprofundat la master, dar după 30 de ani am început serios să învăț.

În prezent mi-e clar că am intuit corect în copilărie. Nu e corect ceea ce pretinde societatea indivizilor, femei și bărbați, cu o morală dublă pentru bărbat căruia îi sunt permise relațiile sexuale înainte de căsătorie.

Cultura morală a provocat și a preferat nevroza la femei. Cu alte cuvinte, stai nesatisfăcută sexual, dar femeie cinstită. Cu ce ne ajută cinstea când în pământ ne mănâncă viermii, deopotrivă bărbați și femei, nu am habar și nimeni nu mi-a răspuns vreodată.

În anul de grație 2016, femeile s-au convins pe alocuri că descriu egalitatea în raport cu bărbatul. Tot pe alocuri au dreptate, în funcție de bărbat și capacitatea lui de a sublima, de a transforma energiile sexuale în preocupări culturale. Mă refer aici la caracter, așa se formează. Se menține deosebit de greu, regresia spre un stadiu primitiv poate oricând să survină.

Există vreo femeie în lumea asta care să nu fi primit următorul răspuns într-un dialog despre sex: dar tu ești femeie?!

Nu am realizat nici un studiu, dar presupun că toate am primit la un moment dat.

Simplist textul pentru subiectul abordat, dar pot să mai revin. Judecățile, pornite din minți înguste, cimentate de precepte, de o lipsă de gândire, nu mă (mai) afectează.

Am ales să gândesc. Nu organele sexuale îmi dictează poziția în societate, ci caracterul. Am muncit la el. Nu am avut grijă să par și să fiu altceva decât au decis și genele mele, m-am împăcat cu materialul genetic, cu disponibilitatea psihică și alcătuirea sufletească, iar azi sunt un produs între ceea ce mi-a fost dat și ceea ce eu însămi am luat.

Am luat mult fără să gândesc în perioadele de dezvoltare, copilărie, adolescență, am suportat influențe, am fost impresionată uneori peste măsură, dar am reușit, prin lectură în cea mai mare parte, să devin lucidă.

M-am născut.

Sex: feminin.

Status: om.

Foto: Constantin Duma