În propoziții regente care au structura:

subiect, exprimat prin substantiv articulat cu articol hotărât care denumește o noțiune abstractă (adevărul, concluzia, dorința, întrebarea, problema etc.) + atribut (substantiv sau pronume în genitiv, adjectiv posesiv în nominativ) + verbul copulativ este, după care urmează o propoziție subordonată predicativă:

Dorința noastră a fost să fim întotdeauna primii.

NOTĂ: Atunci când subtantivul este nearticulat sau articulat cu articol nehotărât, el nu are funcție de subiect, ci de nume predicativ antepus, ceea ce face ca propoziția care urmează să fie subordonată subiectivă:

Un lucru / e să te plimbi / și alt lucru e / să fii util echipei /.

1. propoziție principală (predicatul: un lucru e);
2. propoziție subordonată subiectivă (regentă este prop. 1);
3. propoziție principală (predicatul: lucru e);
4. propoziție subordonată subiectivă (regentă este prop. 3).

Ceea ce ați citit mai sus constituie o parte mică din limba română esențială. O să găsiți mai multe informații la pagina 176 din cartea domnului profesor Alexandru Metea, Limba română esențială.

Ce înseamnă pentru mine esențial în gramatică?

Pentru mine esențial în gramatică înseamnă să scrii și să vorbești corect. Putem fi de acord că tot mai puțină lume scrie și vorbește corect.

Problema o constituie esențialul. Și aici o să-l contrazic pe domnul profesor Metea. Nu e asta dorința mea. Mi-a cam fost frică în facultate de domnul profesor. La examen a glumit cu mine, m-a întrebat dacă sunt din Severin sau de la Severin, dar deja îmi trecuse nota în carnet.

NU găsesc fundamentale informațiile de la pagina 176. Îmi pare că îndepărtează elevul. Sintaxa lipsită de voiciune ține departe omulețul actual ancorat într-o lume a anime-urilor. Dinamica, multiple imagini statice în succesiune rapidă, nu găsește corespondent în a te apleca peste fraze și a le împărți în propoziții.

Există o întreagă cultură a acestor anime-uri, iar profesorii le ignoră sau le resping. Să mai zic că e greșit? Nu propun să coborâm în lumea lor, dar din când în când putem face o vizită.

În vizite putem stabili ce înseamnă esențial. Să conjugăm corect sau să împărțim frazele în propoziții? Să folosim cratima sau să memorăm diftongii?

Esențialul ține și de cantitate. Să fixăm prima dată, apoi să aprofundăm. Ritmul constituie un alt factor. Copiii vin cu ritmuri diferite. Descriu o simfonie, ceva amplu, ceva îmbinare, ceva părți.

Elevii, prin vârstă, au putere de a aduna informație multă. Dar mult presupune cum. Cum livrăm informația?

Iar cum depinde în totalitate de persoană. Adulții uită că au în față persoane de 7, 14 sau 21 de ani. Pentru mine e clar raportul: adult, cunoștință – copil, necunoștință.

Ce iese de aici?

Neștiință de carte.

Foto: Mile Șepețan