De dimineață stau cu cartea de versuri a lui Eminescu în brațe. O purtai peste tot cu mine. Poezia, ca și creație literară în versuri, a pretins un mijlocitor între mine și ea. O primesc cu emoție prin Tudor Gheorghe, de exemplu.
Mihai Eminescu, poet național și naționalist, a impus considerație deosebită. Nu mitul poetului m-a atras, ci versurile lui, forma prin care a putut să se exprime limpede și pătrunzător.

Am și eu o poezie eminesciană pe care o prefer. Nu sunt sigură dacă nu am mai scris despre ea pe blog, dar azi o să o redau aici în totalitate.

REPLICI

Poetul

Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea –
Iubita mea.

Iubita

Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu –
Iubitul meu.

Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt –
Tu ești un cânt.

Poetul

Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc –
Și te iubesc.

Iubita

Îți par o noapte, îți par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îți par un cântec sublim încet –
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ție-ți arde,
Nimica nu e, nimic al meu –
E tot al tău.