ÎN VIAȚA MEA NU AȘ IEȘI CU O AȘA FEMEIE!

De 7 mart., 2024 0 No tags 0

Vine, vine primăvara. Am intrat în florăria de pe Porumbescu, colț cu Ulpia Traiana, și am comandat o duzină de buchete. Mara și Mateiu își plac profesorii.

Anul trecut am trăit altfel 8 Martie. Mă pregăteam de vernisajul #poartariduri la Casa cu iederă. Mi-am urcat muzele pe pereți și am petrecut o seară încântătoare. S-a scurs un an și nu m-am deranjat să încep vreun proiect nou. Asta pentru că mai primesc din timp în timp întrebarea: Dunia, ce ai mai făcut?! Am continuat proiectul, dar mai potolit.

Nici o modificare demnă de menționat nu s-a produs în gândirea sau în comportamentul meu. Intervenția fără limită asupra chipului practicată de unele dintre noi mă zăpăcește. Intuitiv resping această practică, rațional mă detașez. Fiecare femeie hotărăște pentru corpul ei. Mă interesează motivația. Ce semnifică pentru femei un chip cu caracter imitativ? Ce frumusețe perfectă imită?

Pe la 12-13 ani începi să legi prietenii. Grupul trece înaintea familiei. Aceste relații solicită enorm ființa umană. Un război s-a declanșat. Educația, caracterul, condițiile de viață, înțelegerea și sprijinul părinților, hormonii dau concursul stării de a fi tu însuți. Pici concursul. Iei concursul. L-am picat și eu de câteva ori când am încercat să fiu pe plac în loc să-mi fiu pe plac.

Cui încercăm să fim pe plac cu botox și injecții cu colagen în buze? Am auzit bărbați plângându-se de intervențiile partenerelor. În viața mea nu aș ieși cu o așa femeie! Firește, durata de viața a atins câteva săptămâni până s-a obișnuit. Am auzit bărbați chicotind că buzele augmentate sunt sexi. Numitorul comun: bărbatul.

Într-un fel, e un fenomen interesant de observat. Observ azi, mâine și tot așa.

Foto: Carmen Vulpea boemă

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 + 10 =