Ne-am adunat în jurul unei mese. Două prietene, Făt Frumos și cu mine am cinat în oraș în 30 ianuarie. Pizza și pastele ne-au picat numai bine. Printre râsete, conversații întrerupte și mâncat pe îndelete, una dintre prietene a mărturisit că aș plictisi-o dacă aș vorbi despre mâncare. I-am zâmbit. Ea e singură și nu are copii.

Și acum o să menționez mezalianța. Cu siguranță ați întâlnit cuvântul la liceu, la o oră de literatură. Eu de atunci m-am pricopsit cu el. În adolescență disprețuiești înțelesul cuvântului, disprețuiești persoana care îți aduce la cunoștință înțelesul cuvântului. Se întâmplă viitorul și mezalianța te consumă. Este vorba despre însoțire. Cu cine te însoțești în viață. Condiția socială inferioară ne privește și nu ne privește. Ceea ce are o deosebită importanță este gândirea.

Dacă ești o femeie căreia îi place să gătească de plăcere, atunci însoțirea cu femei care stau la cratiță indiferent de dispoziție te va irita. Dacă ești o femeie căreia îi place să citească în 31 decembrie sau 2 ianuarie, sau în oricare zi a anului, atunci însoțirea cu femei care nu le permit soților să iasă singuri te va irita. Dacă ești o femeie care spune ceea ce gândește, atunci însoțirea cu femei care zic ca partenerii lor și acționează ca ele te va irita. Dacă. Atunci. Iritabilitate. Lipsă de stimă de sine. Ignoranță. Complex de inferioritate transformat în complex la superioritate. L-am citit și pe Alfred Adler. Sunt o femeie care citește oricând, care gătește de plăcere, care nu-și tratează partenerul ca pe un copil, care spune ce gândește. Petrec un timp considerabil în iritabilitate.

Mă calmez citind, defulând pe blog, râzând. Uneori gătesc, deschid o sticlă de vin, pun muzică. E un scenariu pentru manifestarea clară a dorinței. Puțin îmi pasă în prezent de condiția socială, dar țin cont. Mă însoțesc cu oameni care iau realitatea așa cum este și își îmbunătățesc în permanență pătrățica personală.

Am prietene singure. Uneori, într-o situație, o discuție sau o împrejurare, aud că ieșirea sau concediul este în cupluri. Îmi pică colțurile gurii. Dacă nu-mi pică, mă strâmb intenționat. Dezamăgirea de o gândire obtuză n-ar trebui ascunsă. Descriem comportament de câini. Ne așezăm la ușă când ne vine să urinăm sau ne pitim pe o aleză. Bărbați și femei din generația mea descriu un asemenea comportament. Femeile singure sunt o problemă? Întreb. Vă întreb. Eu știu că femeile singure nu sunt o problemă. Nici bărbații singuri nu sunt o problemă. Gândirea noastră provoacă probleme. Atracția ne dă peste cap, dar nu scuză sau justifică pantalonii în vine.

Atracția lovește, actul sexual presupune consimțământ. Aterizarea într-un grup se întâmplă, staționarea ține de voință. Căsătoria se petrece, conviețuirea explică existențialismul. E importantă existența individuală și să alegi să nu alegi e tot o alegere. Alegeți să gândiți înainte să dați vina pe femeile singure. Alegeți să gândiți și însoțiți-vă cu persoane girafe. Persoanele girafe privesc întotdeauna de la înălțime, iar perspectiva e alta. Suciți perspectiva.

Foto: Carmen Vulpea boemă