Dacă aș fi o femeie singură la 40 de ani.
Ar putea fi un titlu.
Ar putea fi un fapt real.
Sunt o femeie de 40 de ani cu partener și doi copii. Lumea femeilor singure este departe de realitatea mea. Mai admir uneori un Casanova. În special mă opresc asupra a ceea ce ochii mei văd, trupul. Rar întâlnești un Casanova de 40 de ani cu un trup îngrijit. Majoritatea își împing burțile în față, defilând cu cea mai la îndemână plăcere, mâncatul. Statistic, dacă s-ar fi efectuat o evidență, bărbații îngrijiți, supli și cu abdomen s-au născut în apropierea anului 1995.

Dacă aș fi o femeie singură la 40 de ani și aș ieși în oraș cu fetele, iar la masa vecină aș observa un tânăr de 29 de ani, nu mi-ar trece prin cap nepotrivirea de vârstă. Probabil m-ar deranja homunculul acela de la interior cu o remarcă legată de timpul scurs de la nașterile fiecăruia, dar nu l-aș băga în seamă. I-aș da dreptate. L-aș asculta. Tot nu m-ar convinge.

Ce anume să însemne asta? Înseamnă că liceul nu se joacă cu grădinița. Funcționăm pe categorii clare de când ne ridicăm pe cele două picioare. Atunci de ce mintea nu ține pasul? Din experiența personală și din observațiile asupra celorlalți, am dedus că mintea nu răspunde timpului și spațiului. Rămânem fiecare la o anumită vârstă și cu aceea murim. Eu nu o să îmbătrânesc niciodată, conștiința nu o să îmbătrânească, trupul deja mi-l resimt.

Încremenesc o secundă când copiii și adolescenții mă salută timid și caută să iasă repede din câmpul meu vizual. Mă zăpăcesc câteva secunde când tinerele îmi vorbesc la persoana a II-a și admiră ceva la mine. Zâmbesc înapoi tinerilor seducători. Reacționez. Fericirea în relație, cât se poate măsura si pricepe în cuplul modern, nu-mi este străină. De aceea mulțumesc seducătorilor care se opresc asupra chipului meu. Îmi iau flatarea și o depozitez în rezervorul stimei de sine. Nu-i permit să scadă.

Dar dacă aș fi o femeie singură de 40 de ani și m-ar atrage un tânăr de 29 de ani? Cum aș proceda atunci?! Mi-e teamă că ar fi imposibil de acționat fără conștientizarea războiului pierdut. De aceea femeile de 40 de ani să coopereze cu tinerii pentru o colaborare de scurtă durată. Povestirile aparțin acestor situații, romanele fluviu se scriu în prima parte a vieții.

La adăpostul și confortul relației, nu este necesar să mă dau la o parte. Să fac loc tinereții. Femeile singure însă practică rațional sau forțat datul la o parte. Nu mi-e clar dacă acest fapt constituie un factor de stres sau aduce mai mult cu lejeritatea specifică ignoranței. Pentru stres, contactați un terapeut. Pentru ignoranță, deschideți o carte. Distrageți-vă atenția de la povești de dragoste cu tineri de 29 de ani.

Mintea nu conștientizează timpul, dar îi dă socoteală.

Pregătiți-vă viața ca ghiozdanul de școală, mai multe materii, mai multe direcții, mai multe încercări, un pachețel și puterea să-l cărați în spate.