Am avut momente, încă mai am, în care tot ce mi-am dorit a fost să fiu femeie de casă. Acum nu știu dacă e necesar să notez aici ce semnifică să fii femeie de casă.
O femeie de casă, în propria mea reprezentare, semnifică acea ființă omenească, fragilă și sensibilă, care găsește satisfacție în îngrijirea soțului și a copiilor, doar în îngrijirea acestora, orice altă preocupare sau activitate sporind afecțiunea și atașamentul pentru familie.
Da, am avut momente când mi-am dorit să întrupez o asemenea reprezentare a femeii.
Momentele trec însă. Vreau mai mult.
Ce?
Depinde de starea în care mă aflu. Uneori cred că știu exact ce vreau. Tot un moment trecător și ăsta. Ce e sigur prin permanență în toate etapele vieții mele până la 30 de ani este că îmi doresc și altceva.
Mi-e dificil, dacă nu chiar imposibil să descriu sau să cuprind într-o descriere acest altceva. Pe foaie poate l-aș scrie cu majusculă, Altceva. Vreau Altceva.
Uneori când privesc marea simt acest Altceva. Mă trece atunci un fior. Mi-e frig, mi-e cald, simt realitatea ca un element al imaginarului. Imaginarul conține realitatea pe care mi-e dat s-o percep cu simțurile cunoscute.
Dar nu e ceva în lumea asta ce nu putem percepe cu simțurile? Nu e ceva în lumea asta deasupra convențiilor sociale? Nu e și altceva în lumea asta în afară de ceea ce conțin toate legile și postulatele fizicii?
Vedeți, acest Altceva nu-l pot integra într-o viață armonioasă de familie.
Mama e blândă, supusă, înțeleaptă. Tot ce nu-i place, schimbă sau acceptă.
Eu nu pot să schimb, nu pot să accept.
Mi-ar plăcea să descopăr acum lângă mine un alt suflet. Să mă bată pe umăr și să-mi împartă aceste trăiri.
Te înțeleg.

Ce fericire!