M-am apucat să citesc. E luni. Am adulmecat timpul pentru stimularea intelectuală ca rechinii sângele. M-am așezat pe canapea cu ceaiul și cartea. Am citit cât am citit când mi-am dat seama că nu avem nimic pentru masa de prânz. M-am ridicat și am scos doi cocoșei de munte din congelator. Am revenit pe canapea. Am reluat lectura. Am citit cât am citit când a sunat mașina de spălat. M-am ridicat și am scos hainele. Le-am întins. Am revenit pe canapea. Am citit cât am citit, poate patru-cinci pagini din Demonul amiezii de Solomon. În urma verificării orei m-am ridicat de pe canapea să bag cocoșeii la cuptor. Nici azi n-am finalizat capitolul VIII cum îmi propusesem. Întreruperile le detest. Întreruperile alcătuiesc viața mea de familie și nu mă plâng neapărat. Dar îmi pun mereu întrebări. Ce anume mă nemulțumește? Ceva mă nemulțumește. Că nu scriu suficient, că nu scriu în manuscris, că mă complac și că mă plac în viața domestică.

Îmbinarea domesticului cu sălbăticia nu-mi iese, dar mă dezechilibrează. Cum aș putea să trăiesc două vieți? Nu cred în excelență pe toate nivelurile. Nu cred că femeia deține forța de a izbândi și în carieră, și în maternitate. Cred prin experiență și observație că femeia îndură realizările și eșecurile în carieră și maternitate. Femeia îndură, se învinovățește, se încurajează, defulează, se ambiționează, capitulează, se resemnează. În funcție de copilăria timpurie, accesăm cantitativ voința. Ne orientăm spre o țintă prestabilită de familie, mediu și relațiile interumane. Întâmplări aleatorii ne dau o direcție, ne șlefuiesc personalitatea, ne definesc înainte să ne dăm seama.

Înainte să-mi dau seama am vrut anumite lucruri pentru a demonstra altora ceva fără legătură directă cu mine. Mi-am ajutat tatăl, după putințe, să termine casa în care am crescut. Visul și mândria deținerii unei case le-am preluat și le-am cărat cu anii. M-am oprit, dar umerii au păstrat mândria. Mândria unei persoane mi se pare esențială. Mândria mea o consider vitală. Terfelește-mă și consecințele nu întârzie să apară. Mândria m-a și limitat. Ca să nu îndur umilințe și eșecuri am mimat indiferența. Shakespearian, nu? Să porți o mască până te confunzi cu ea și nu o mai poți da jos. M-am rătăcit și rătăcesc în mulțumire și nemulțumire de sine.

Ce face ca o viață să fie bine trăită? Ce îngădui, prin impunerea propriei voințe sau supunerea ei unor cerințe sociale să fie. Mintea dă tonul. Așa că hrăniți-o cu grijă. Mintea vă închide sau vă eliberează. Dinamizați-o cu acțiuni intelectuale, purtați o carte!