Gheorghe, Tudor Gheorghe

De 1 mart., 2010 5 No tags

In decembrie anul trecut, in timp ce asteptam linistita sa intru la spectacolul lui Costel Busuioc, mi-a atras atentia afisul ce anunta spectacolul lui Tudor Gheorghe.
Am parasit coada si am mers sa-mi procur bilete. Am sporavait putin cu draguta doamna de la ghiseu, mi-am ales locurile, nu am mai vrut primul rand, nu de alta, dar data trecuta am privit tare mult dosul lui Marius Cristescu!
Intre timp, prietena care ma insotea m-a intrebat cand este spectacolul. M-am inclinat putin spre afis si i-am raspuns. Neatentia ei a provocat un al doilea raspuns.
In 11 februarie.
In 11 februarie? Mi-am lipit mainile de burta si am rugat-o pe mandra sa faca bine sa vina ori inainte, ori dupa, oricand, numai sa ma lase sa ajung la spectacol.
Si m-a lasat. In 11 februarie paseam in sala Capitolului grea, obosita, ciufulita, cu mamanu si sorela. Eleganta lor accentua sarcina mea.
Povestesc azi despre acest spectacol in urma visului de azi noapte.
Se facea…
Bineinteles ca „se facea”, doar e un vis, ca plecasem cu Fat Frumos in America, mai exact la Washington. Un sentiment straniu de singuratate, abandon, nesiguranta ma forta sa caut mereu privirea lui. Fiecare miscare stabilea si un contact vizual intre noi.
Apoi am rostit: sa mergem la Costel, cu el, macar nu suntem singuri!
Iar azi imi amintii de una din melodiile menestrelului. Un cantec ce a ravasit simturile romanilor din Canada, unde a avut de asemenea un turneu.
Nu stiu sa redau versurile, dar pot insa sa construiesc un schelet muzical al dorului nebun de casa in preajma sarbatorilor de iarna. Romani nostalgici dupa un specific, dupa cozonac, sarmale si rude.
Tudor Gheorghe a lacrimat, urmatoarea melodie i-a pastrat suspinele, parca si dorul, si parerea de rau dupa niste suflete triste.
Azi noapte, intr-o repriza de somn si-o stare cabalistica, am trait o spaima a instrainarii. Interpretand acum la o scara mai mica, angoasa onirica traduce ceva laic.
Mi-e teama de schimbarea din viata mea, din 8 martie anul acesta sunt sarbatorita si ca mama!

5 Comments
  • Costel
    martie 1, 2010

    Mi-am pus CD-urile cu Tudor Gheorghe in masina.

  • Dan
    martie 1, 2010

    Suna cam ca „Bond… James Bond.”, sau „Cât e ceasul?”, „Zece… Trei fara zece”.
    Da’ Costel, de ce n-a venit el la Washington?

  • ddunia
    martie 1, 2010

    @Costel

    🙂 Si eu…

    @Dan

    Asa suna? 🙂
    Apoi eu stiu, sa-l intrebam pe Costel!!! :))

  • Costel
    martie 1, 2010

    Eram ocupat cu martisoarele 🙂

  • ddunia
    martie 1, 2010

    @Costel

    Cu asta esti scuzat!!! Data viitoare…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 + 3 =