Merg diseară cu Mara la teatru. La Național se joacă spectacolul Despre dragoste, cu dragoste. Nu-mi amintesc ultima ieșire cu ea. A venit pandemia. Am condimentat-o cu Mateiu. S-a redus timpul petrecut între mamă și fiică. Avem diminețile, drumul cu mașina către școală, dar a venit și războiul. Ascult la radio știrile. Ieri a fost bombardat Kievul. Printre știri, atenție la trafic și oboseală, o întreb pe Mara cum a dormit, ce a visat. Conversațiile se înfiripă tot mai greu. Opresc mașina, Mara coboară, eu revin la mamiceală și mâncare în principal.

Nu și azi. La ora opt am oprit mașina în fața salonului. M-am vopsit. S-a nimerit grozav. Îmi place să mă fudulesc când ies la teatru. Am întrebat și pe grup. Am un grup pe Facebook. Femei cu defecte se numește. Eram curioasă de ce se simt ofensați oamenii când le spui că la teatru ar fi de preferat să se îmbrace frumos. Un răspuns mi-a atras atenția. Oamenii merg la teatru să-și îmbogățească mintea, nu să fie văzuți.
Sunt de acord cu prima afirmație. Teatrul îmbogățește mintea, dar continuarea? Oamenii nu merg să fie văzuți? Oamenii care se îmbracă urât sau cine nu dorește să fie văzut? Psihologic, toți ne dorim să fim văzuți, auziți, ascultați, iubiți, respectați. De ce asociem haina frumoasă și curată cu admirația bolnăvicioasă pentru firme?

Îmi place să mă îmbrac frumos, să mă pregătesc pentru ieșirile în societate. Am învățat-o și pe Mara. Haina reprezintă și o formă de respect într-o situație sau alta. O rochie elegantă arată respect artistului de pe scenă. Nu disprețuiesc frumosul, haina scumpă sau marile case de modă. Este o atitudine atât de îmbibată de comunism. Comunismul s-a construit din ură pentru bogați, nu din iubire pentru săraci. Fiecare se dichisește în funcție de condițiile de viață și buget. Eu am crescut cu o bunică croitoreasă. Am copilărit în casă de chirpici și rochie de catifea. Așadar, bogăția și sărăcia nu dictează felul atrăgător sau neatrăgător în care ne purtăm hainele. Convingerile și delăsarea ne trimit la teatru ca la piață. Nu văd în neîngrijire un apanaj al persoanelor inteligente, ci o renunțare. Renunțăm la viață în fiecare zi pentru a ne justifica sufletul acru de la bătrânețe.

Să te îmbraci frumos ține de alegere și presupune muncă și efort. Nu văd nimic de disprețuit la o persoană aranjată. O admir însă. Bucură ochiul, bucură sufletul, colorează orele vieții.

Ne vedem la teatru!

Foto: Carmen Vulpea boemă