În cer și pe pământ, la Paris și la Târgu Jiu

Repetați după mine.
Constantin Brâncuși. Azi o să ne jucăm, apelând la niște erori de gândire, cu artistul Constantin Brâncuși.
La Paris, acolo unde se află și atelierul artistului, broșurile fac cunoscut vizitatorilor locul unde s-a născut artistul.
Constantin Brâncuși, născut în România, iar mai departe povestesc despre artistul francez.
La Târgu Jiu, cum ai intrat în oraș, vizitatorii citesc pe un fel de mulură, că se află în orașul lui Constantin Brâncuși.
Înainte de a începe joaca, fac o mărturisire.
Nu-mi pasă absolut deloc de cetățenia omului. Pe mine m-a bucurat nespus la Paris și nespus m-a bucurat la Târgu Jiu.
La Paris, privind prin geam un atelier conservat și păstrat identic ca atunci când Brâncuși crea în el, m-a emoționat.
Ieri, lipindu-mă pe Coloana Infinitului, eu și fata mea, am ajuns în cer datorită unei idei. Ideea lui Brâncuși ne-a trimis direct în cer. Ne-am îndepărtat picând din cer.
Părăsind parcul de la Târgu Jiu, am rememorat ce purtam în memorie de la atelierul de la Paris. Prima data mi-a venit în minte vatra și țestul. Imediat geografia. De ce și-a recreat în atelierul parizian un spațiu al țăranului român?
De pe broșură am citit că Brâncuși era preocupat de relația dintre spațiu și sculpturi. Brâncuși nu și-a umplut spațiul din atelier, Brâncuși a decorat spațiul atelierului. Dacă vindea o lucrare, rar, căci refuza s-o facă, imediat o înlocuia cu altă lucrare.
La Târgu Jiu, Coloana, Poarta sărutului și Masa tăcerii sunt așezate în linie, din nou spațiul în care te impui prin puterea creatoare.
Ce anume exprimă acest spațiu ordonat? Ce anume manifestă?
Eu ridic din umeri.
Mai departe o să pun niște fotografii de la Paris și Târgu Jiu.

Notă:
mulură: ornament arhitectural cu profil pronunțat.

IMG_0692

IMG_0129IMG_0130

IMG_0131IMG_0682

IMG_0720IMG_0725

3 Comments
  • arakelian
    iulie 6, 2014

    La Tg Jiu nu am fost, dar la Atelierul parizian da. Nu am reusit sa explic Marei mele cine e Brancusi. I-am vizitat si noi atelierul in Paris, ne-am uitat prin geam, am incercat sa ii explic ca cioplea/topea etc. sau ca piesa aia s-ar numi Pasarea nu stiu care. Nu a fost interesata – poate ar fi mai interesant sa desenam operele lui…. Poate ar fi trebuit sa incepem cu Tg Jiu.

    • dunia
      iulie 7, 2014

      Brâncuși e un artist, hai sculptor, atât. Restul ține de ea și ce anume îi transmit lucrările lui.

      La Tg Jiu e frumos pentru copii, și mari și mici.

  • zâna
    iulie 12, 2014

    cred că ar fi frumos și pentru tați.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
21 − 13 =