De câteva zile sunt câine, mă rog, schimb genul, sunt cățea. Alerg în jurul cozii. De ce alerg? Nu aceasta este întrebarea. Ce văd în coadă? În coadă stă iertarea, acțiunea de a ierta. Mă interesează rezultatul.
Cred totuși că este nevoie să aștern aici o poveste. În lumina zilei, de fapt la lumina ei, mărturisesc că nu știu să iert. Înțeleg, accept, tot psihicul meu înțelege și acceptă, dar eu nu iert. Îmi spun mie însămi că am iertat persoane care m-au făcut să sufăr, dar când viața mă întoarce și îmi arată prin stări emoționale intense că detașarea mea stă în spațiu și absență, mintea mea trage cortina. Stau pe întuneric în minte și în trup. Mi-e frică de întunericul acesta, sufăr și plâng, plâng și mă întreb.
Ce să fac ca să iert? Ce să fac cu ceea ce simt?
Am o relație defectuoasă cu tatăl meu. De-a lungul anilor, oamenii de lângă mine au ascultat discursuri despre tatăl meu. De-a lungul anilor am renunțat să fiu fiică. De-a lungul anilor am stat departe, m-am întors, am plecat, m-am întors. Mereu mă întorc. Nu o să scriu acum despre relația fiică-tată, am folosit doar exemplul. Tatăl e doar una dintre persoanele pe care nu pot să le iert.
Iar eu vreau să iert, vreau să-i iert pe toți, dar nu știu cum. Mi-am zis de multe ori că i-am iertat, chiar așa: te-am iertat.
Iar apoi viața îmi demonstrează că iertarea mea e scrisă pe nisip. Se șterge într-o emoție. Toată lumea îmi zice să iert, dar nimeni nu mă învață cum. Eu vreau, dar cum? Îi înțeleg pe toți aceia care m-au făcut să sufăr, le accept alegerile, doar durerea mea devine tainică.
Petrec astfel multe ore în întuneric, cunosc Iadul, mă întovărășesc cu el. Trag însă speranțe că într-o zi, într-o bună zi bună, o să învăț cumva să iert, iar atunci o să fiu cu adevărat liberă.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
martie 26, 2013
Cum? Asculta alta muzica! Dar nici atunci nu vei putea ierta! Si atunci?! Atunci nu iti va mai pasa! 🙂
martie 26, 2013
Completare: atunci cand asculti muzica, asculta alt gen de muzica! (Schimba stilul!)
martie 26, 2013
Iertam mai greu cand nu intelegem fapta sau omul care a savarsit-o.
Si iertam mai greu cand cunoastem omul si stim ca fapta a venit dintr-un act de vointa si nu neintentionat.
Si uneori, sfarsim fara sa mai iertam pentru ca acel sentiment s-a intovarasit cu fapta sau omul si s-au aciuat in memoria noastra intr-un loc pe care nu-l folosim spre a memora altceva.
martie 26, 2013
O sa ierti.. Poate ca inca nu te ierti tu insati.
martie 27, 2013
@Bobby
Îmi garantezi? 🙂
@Claudia
Eu înțeleg omul, înțeleg faptele. Vrei să zici că niciodată nu o să ajung să iert? Asta ar fi oarecum o tragedie.
@G
Nici asta nu știu cum să fac, să mă iert pe mine. Dar eu caut, cel puțin în ultimul timp, să mă iubesc, să mă accept, să nu mă mai judec.
martie 27, 2013
Garantat! Dar mai e un pas: sa descoperi genul respectiv de muzica! And this takes time!
martie 27, 2013
Eu am ajuns sa iert, prin intelegere, lucruri care-mi erau de neiertat. A fost un proces lung in care la fiecare rememorare si retraire m-am rupt cate putin de obsesia care se crease in jur. M-am sustras acelei parti din mine care nu voia sa ierte. „Pana cand?”
Si da, nu vei ierta niciodata daca nu vrei sa te rupi de neiertare, poate te-ai atasat de ea si face parte din tine. Fapta si consecintele ei s-au dus de mult, ca inca nu ierti are legatura doar cu tine.
martie 27, 2013
Are legatura cu mine si nu pot face nimic in privinta asta. Imi dau seama. Ce ora trista traiesc, ce minut tragic. 🙂
martie 27, 2013
Iertarea începe cu întelegerea. Pe tata nu trebuie sa-l ierti ci sa-l întelegi, daca ai putea judeca având mintea si necazurile si criteriile lui. Asta e mai greu, dar s-ar putea rezolva vorbind cu el. Despre toate…
La fel si cu tine: trebuie mai întâi sa te întelegi. Vorbind cu eul tau…
Daca nici dupa asta nu ierti, înseamna ca nu merita.
martie 27, 2013
Comentariul lui Dan mi-a adus aminte de o reclama la un furnizor de telefonie mobila. Am gasit chiar si filmul care a inspirat aceasta reclama: http://youtu.be/n7j0X7m42S0 Iata si reclama: http://youtu.be/sc-76rGfVBk
martie 28, 2013
Dragă Dan, îmi dai un ușor atac de panică. Eu îl înțeleg pe tatăl meu, l-am înțeles, acum, în copilărie nu. Criteriile lui nu mă interesează să le înțeleg, este misogin și rasist.
Dar eu caut să mă înțeleg, tot spun, repet, mărturisesc. Și stau de vorbă cu mine, dar nu pic întotdeauna de acord cu mine, asta înseamnă că nu merit?
martie 27, 2013
„Remember how she said that we will meet again SOME SUNNY DAY!” (Vera Lynn, The Wall – Pink Floyd): http://www.youtube.com/watch?v=MummZBgO3Ek
martie 27, 2013
Vera Lynn: http://en.wikipedia.org/wiki/Vera_Lynn
martie 28, 2013
Cum sa nu fie misogin cu trei „fete” în casa? Ti-am mai spus asta altfel, dar eram în privat… Si eu încep sa fiu si n-am decât una, mai rar doua. Scuze ca glumesc, dar n-am mâncat si dormit de aproape doua zile din cauza muncii, sunt rupt de oboseala.
Cu tine sau cu sinele e întotdeauna mai greu. Cred ca am mai spus o vorba de-a lui Voltaire: „cel mai greu e sa te lupti cu tine: esti în ambele tabere”;
Chestia cu meritatul e valabila pentru altii, cu tine merita mereu sa discuti, sa te lupti, sa câstigi sau sa pierzi. Sa nu ramâneti voi doua, Dunia si Duduca, la egalitate.
Stii cum se spune: „iert dar nu uit”. Sunt câteva persoane pe care nici nu le iert, nici nu uit ce-au facut. Si atunci le urasc. Da, sunt în stare si de asa ceva, chiar în postul Pastelui si în toate posturile, dar macar o spun si mi-o asum.