Venirea primăverii mă obosește întotdeauna. De aceea am trecut pe vitamine. Par că m-am dres în ultima săptămână. Am început și Jurnalul lui Kafka. Am partener de suferință. Dacă uneori vi se întâmplă să căutați parteneri de suferință în literatură, puneți mâna pe Kafka sau Blecher. Mergeți la sigur. Mă simt înțeleasă în trădarea corpului cu Kafka. Să nu mai vorbesc despre felul în care scrie, ajunge să te obsedeze.

Se termină oare tinerețea în vârful nasului și tot de acolo începe moartea?

De câteva zile rumeg la această frază. Cum i-o fi venit alăturarea dintre vârful nasului, tinerețe și moarte? Ce anume, în acele vremuri, îi influența gândirea să născocească asemenea asocieri? Activitățile zilnice din ultima lună m-au infectat de griji financiare. Schimbăm ușile la apartament, schimbăm gresia la baie, iar creativitatea mi s-a suspendat. Nu creez. Mă perpelesc.

Oare mai ajung de ziua mea, așa cum mi-am propus, la Copenhaga? Oare anul acesta mai găsesc să aloc o parte din buget pentru investiția în artă? Cât să investesc? 1000-2000 mii de euro? Câte pagini să scriu în manuscris pe săptămână? O să mai scriu sau o să abandonez? Ce nuanță de alb să folosesc pentru gresia din baie? Zece pagini în manuscris? Încerc o amorsare. Să pun în practică ce citesc la Daniel Kahneman. Interesul meu este să scriu, să duc până la capăt ideea ce mi se învârte în cap de câțiva ani deja.

Articolele de pe blog îmi întrețin iluzia scrisului. Defulez în special nimicurile. În lipsa unui terapeut, m-am cârpit sufletește cu regurgitări metaforice. N-am depus efortul introspecției. Emoțiile n-au crescut în intensitate și m-am păstrat aproape sănătoasă la cap.

Ce faceți pentru a rămâne sănătoși la cap și cât credeți că sunteți influențabili?

Foto: Lorena Dumitrașcu