O femeie moțăie pe canapea. Un picior e ridicat pe spătar. O mână atinge parchetul. Privește pe fereastră. Copacul vecinilor nu mișcă. Totul e încremenit. Luna august a trecut de jumătate. Canicula chinuie în continuare.
Săptămâna trecută am petrecut-o la mare, în Italia, într-o încremeneală de pomină. Am privit măslinii cu o senzație de dematerializare. Atât eu, ființa, cât și copacul, vegetalul, ne-am pierdut caracteristicile într-o secundă de stupoare.
Am citit pe șezlong. Am citit în camera de hotel. Scriitorii, Calligarich, Ernaux, Springora, nu mi-au mai picat până acum în mână. Calligarich m-a cucerit, Ernaux m-a convins, iar Springora m-a lăsat pe gânduri. Mi-e plin telefonul de căutări pe Google despre Gabriel Matzneff. La 50 de ani, Gabriel Matzneff a sedus-o pe Springora care avea numai 13 ani. Azi am ascultat la radio despre pedepsele în urma actului sexual cu un minor. Mă gândesc la tații și fiicele lumii. Taților, fiți prezenți în viața fiicelor! Nu le lăsați pe mâna prădătorilor sexuali.
Contactul cu dolce vita a fost redus. Se imprimă greu Italia la demi-pensiune. În schimb mi-am fericit copiii. Mara a fost cu mama și cu tata. Mateiu a fost cu mama și cu tata. Toți la demi-pensiune, toți la prânz la taverne unde ne-am ospătat cu prosciuto, melone, bufala, paste, fructe de mare și pizza. Am stropit totul cu proseco, cu bere, cu Aperol, cu Hugo, cu sorbeto. Am sărbătorit tot ce am putut, ce am fi putut și ce n-am putut.
Vârsta chiar aduce înțelepciune. L-am celebrat și pe Făt Frumos. Ne-am promis să ne respectăm reciproc nervii. Încercăm să comunicăm fără prefăcătorie. Ne-o ieși, nu ne-o ieși, noi am băut pentru toate.
Acasă am revenit cu răceală. Mateiu tușește. Parcă ar lătra un pechinez. Eu stau întinsă pe canapea și-mi imaginez un început de roman. Visez la cărțile nescrise.
Societatea românească produce în continuare spaimă.
Mamelor, înainte să educați, educați-vă! Țara asta are nevoie de mame educate. Purtați cărți, citiți povești, empatizați. Lectura este o soluție, o posibilitate reală.
Noroc!
Leave a Reply