Lars Saabye Christensen în România

De puțină vreme am devenit unul dintre colaboratorii editurii Univers. Nici botezul nu-l am făcut, acum participăm la botezul meu propriu zis. Urmează să scriu despre un eveniment al acestei edituri foarte apreciate de mine. Iar împrejurările s-au dovedit delicioase.
Am primit niște cărți de la editura Univers, cărți pe care le-am oferit cititorilor mei. Una dintre ele, și anume, Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen, a ajuns la Lavinia Alexa, iar Lavinia locuiește în Ilfov.
Aici avem de-a face cu deliciul, capriciul împrejurării. În 13 martie, Lars Saabye Christensen se va afla la București pentru lansarea unui nou roman, Vizionare, și se va întâlni cu cititorii săi la Muzeul Național de Artă Contemporană începând cu ora 19.
Lavinia, sper din tot sufletul să citești acest text și să profiți de acest prilej fabulos.
Lars Saabye Christensen se va afla și la Cluj în data de 11 martie. Dacă am cititori la Cluj, dacă cititorii au o afinitate pentru literatura norvegiană, să profite și ei de acest eveniment care se va desfășura la Librarium Universității, începând cu ora 15.

Mărturisesc, dacă ajunge în România Jostein Gaarder, nu o să ratez pentru nimic în lume întâlnirea, în orice colț de țară ar avea loc.
Revenind la Lars Saabye Christensen, Lavinia, acum și cu mai mult entuziasm îți aștept părerea despre cartea Frați pe jumătate.

5 Comments
  • Dan
    martie 7, 2014

    Am citit „Beatles”. Sincer, nu prea m-a dat pe spate.

    • dunia
      martie 7, 2014

      Dan, eu nu am citit nimic semnat de acest scriitor.

  • maria dobra
    martie 8, 2014

    Sunt si eu datoare cu un raspuns, scuze pentru intarziere se gasesc, daca nu se inventeaza.
    Raimundo Carrero , Greutatea umbrei, am primit-o in dar. Multumesc, Dunia !
    Am citit-o si recitit-o. Este o poveste trista despre inocenta, porniri animalice, tradare, ucidere, resemnare. Si toate acestea pentru un moment de pasiune primitiva, in locul unei frumoase poveste de dragoste .

    • dunia
      martie 10, 2014

      Maria, îți mulțumesc pentru cele câteva rânduri. Dacă ți-a plăcut cartea eu mă bucur, de fapt despre asta e vorba, despre a provoca plăcere prin lectură.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
7 + 28 =