Madalina Manole si Schimb de carti

De 16 iul., 2010 9 No tags 0

Fara nici o legatura intre subiecte, Madalina Manole si evenimentul Schimb de carti imi incaleca orice tentativa de meditatie, chestiunile astea doua alungand orice materializare a unui gand.

Moartea ei m-a siderat, fara vlaga m-am asezat pe canapea sa trag cu urechea la televizor. Cuget la o moarte perfecta, la o iesire din scena intr-un moment ireprosabil. Am undeva, in strafundurile memoriei, amintirea unui fragment dintr-un film biografic cu Marilyn Monroe. Mama autenticei blonde, o femeie capriciosa, labila psihic, a reusit, in rarele lor intalniri si apropieri, sa-i sadeasca in suflet, dar mai ales in minte, conceptia unei morti potrivite. Trebuie sa stii cand sa mori.
Nu sugerez ca lina, lina, Madalina a stiut cand sa moara, dar asociez acest M impartit, Marilyn si Madalina fara sa gasesc o imagine satisfacatoare sau impacare de sensuri.

Cu Schimb de carti parasesc stralucirea barfei si a senzatiei. Am gasit acum cateva zile in cutia mea postala virtuala, un mail ce mi-a asmutit spiritul critic.
In cosmopolitismul meu adoptat si afisat, separarea dintr-o putere si asa mica, in una si mai mica mi se pare stupida. Nu vin sa trambitez despre politica, cuvantul putere insala aici.
Mailul care m-a determinat sa scriu aceste randuri continea parerea unei persoane, nu o cunosc, nu ma intereseaza, ce si-a exprimat o nemultumire si o dorinta, nemultumirea fata de pozitia subordonata a Schimbului de carti din Timisoara, si dorinta de detasare de Bucuresti, renuntand chiar si la numele de Schimb de carti.
Parerea mea nu conteaza, dar afirm ca nu pot fi de acord, deoarece stiu sa respect o idee. Ideea aceasta, a schimbului de carti, a apartinut cuiva, si cu aspiratie, munca si emotii, azi poarta titlul de eveniment.
M-am obisnuit cu toleranta de pe foaie a Banatului, cu faptul ca mereu cauta sa fie o liniuta din intregul regiunilor romane, dar rafinatii si cultii Romaniei cunosc foarte bine splendoarea unitarului.
Cum sa ajungem mari intr-o tara plina doar de oameni mari?

9 Comments
  • Tomata cu scufita
    iulie 16, 2010

    Sunt una dintre persoanele care la mailul respectiv a raspuns cu aceeasi idee de iesire de sub tutela numelui.

    Nu din cauza ca merg pe sistemul Banatu-i fruncea, ci pentru ca unele chestii impuse sunt aiurea de tot. Bucurestiul nu a inteles niciodata ca in Timisoara sau in alte orase evenimentul nu se poate desfasura la fel, oricat ai vrea. Si in Timisoara, in afara de numele de Schimb de carti si data la care se intampla intalnirea, nu cred ca mai este ceva asemanator cu ce se intampla in Bucuresti. Oricum, mie nu prea imi pasa cum ii spune pentru ca merg acolo pentru oameni si pentru carti, insa presiunea si cerintele mi se par putin exagerate.

  • ddunia
    iulie 16, 2010

    @Tomata cu scufita

    Cerinte nu au fost de la bun inceput?
    Te intreb, pe tine personal, daca acest proiect ti-ar fi apartinut, si in ani ti-ar fi crescut, ce parere ai fi avut de ideea unora de a iesi de sub tutela ta?

  • Tomata cu scufita
    iulie 16, 2010

    Ideea schimbului de carti e simpla: se intalnesc niste oameni care aduc carti. Toti schimba cartile intre ei si fiecare pleaca acasa cu ce a ales. Dar de aici si pana la a impune cum sa se stea la masa, cum sa se discute si cum sa se scrie pe un site pe care nu intra nimeni (pentru ca toate notificarile se trimit pe mail) e cale destul de lunga.

    Ai dreptate, nu mi-ar conveni daca un proiect pe care l-am initiat si care a crescut, sa fie impartit in mai multe bucatele. Insa nici nu as incerca sa impun unui grup ce si cum sa faca, mai ales daca nu se poate si membrilor nu le place.

    Noi am pastrat din proiect doar ideea de a schimba cartile intre noi, in rest, asa cum am zis mai sus, nimic nu e la fel. Si asta poti sa iti confirme oameni care au fost la sdc si la Timisoara si la Bucuresti.

  • ddunia
    iulie 16, 2010

    @Tomata cu scufita

    Specific k eu nu sunt de partea celor de la Bucuresti, rezonez insa la ideea de schimb de carti, nu activitatea schimb de carti.
    A impune cum anume sa stai la masa constituie un gest infantil.
    Ca intotdeauna, o intamplare are mai multe interpretari, intotdeauna 2 fete, iar dreptatea se lafaie in jurul aceluia care o povesteste.

  • Cârtițoiu'
    iulie 16, 2010

    O…şi eu care credeam că mă cunoşti. Măcar din vedere, dacă nu altceva.

  • ddunia
    iulie 16, 2010

    @Cartitoiu

    Macar din vedere, intr-adevar, te cunosc, te citesc, te apreciez. Nu de mailul tau era vorba, chiar ma uitai din nou peste el si impricinata este o domnisoare, care la fel ca mine, nu prea frecventeaza schimb de carti.
    Imi cer scuze pentru neintelegere, poate trebuia sa specific! 🙁

  • Dan
    iulie 16, 2010

    Pai, îi asteptam pe cei mici sa creasca…

  • Dan
    iulie 17, 2010

    Parerea mea despre schimbul de carti o stii. Cartea mea traieste pentru ca am cumparat-o eu. Stii cine a spus asta. Si de asta îmi vine greu sa ma despart de ea. Asta nu înseamna ca ideea nu e buna.
    Despre prima parte a textului însa sunt multe de spus. Imi vine sa cred ca nu ai scris-o tu. O sa revin, din decenta nu o fac acuma si în niciun caz într-un comentariu.

  • Cârtițoiu'
    iulie 18, 2010

    Am inteles.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 × 18 =