Am atata galceava la interior, ratiunea si simturile sunt prinse intre povesti si intamplari ale saptamanii care tocmai a trecut, iar exteriorul e apatic.
Mi se reproseaza mina serioasa, simt nerabdarea oamenilor din jurul meu de a se indeparta de mine. Iar eu nu ma pot aseza in mine, ma simt ca un caine care fuge sa-si muste coada.
Imi fuge mintea la David, la Akbara, la Mara, la oameni, la o cearta.
La Florenta am fost sa-l vad pe David, nu am avut parte de tihna, caci Mara m-a insotit, dar minutele pe care le-am petrecut in admiratie i le-am acordat mainii.
Mana lui David. Nu am putut sa-mi ridic privirea, oricum parul m-a indepartat. Ma holbam la venele statuii, am incercuit sculptura si am cascat gura la unghia mare. Am ridicat capul, dar l-am coborat la aceeasi mana care m-a subjugat.
M-am indepartat in nerabdarea Marei, si in timp ce ii stergeam nasul s-a ivit din nou Akbara, lupoaica lui Aitmatov si patimile lui Isus.
Am tanjit dupa Pastele de acasa, dar mi-am amintit de Epicur, petrecand sarbatorile pascale departe de obiceiuri si traditii romanesti, mi-am zis ca placerea o sa fie cu atat mai mare cand o sa mi se permita sa ma infrupt din mancarea de Paste.
Si asa a fost. Stiti cum am mancat cozonac ieri? Am rupt grabita cozonacul cald si am muscat in timp ce nasul ma ajuta sa ravasesc interiorul halap.
Nu ma potrivesc deloc in simturi, un neastampar al fapturii ma face sa suspin des si sa privesc in gol. Ma opresc uneori in loc si privesc lung pe geam. De ce am senzatia asta ca toate cartile mele citite pana in ziua de azi m-au indepartat de oameni?
Dar duminica plec in Paltinis, ma duc sa scriu si sa citesc, sa citesc si sa scriu, sa ma plimb pe munte, dar mai ales ma duc sa stau cu mine.
De duminica pana duminica o sa petrec o saptamana incheiata doar cu mine.