Ne apropiem de perioada în care se pretinde să fim veseli. Tis the season to be jolly, Fa-la-la-la-la. Pentru mine sezonul pare că a început cu ceva timp în urmă. M-am așezat bine în viața mea. Râd cu familia. Râd cu prietenii. Râd cu Făt Frumos. Râd cu tatăl Marei. Râd. Râsul e matematică pură. Aduni râsul și rezultă un număr fix. Râzi fix de fericire.

Mă simt fericită și mi-e frică. Uneori mă opresc brusc din râs. Dacă râd cu atâta poftă urmează să se întâmple ceva rău. Îmi trece prin cap. Alung gândul, dar dispoziția deja e schimbată. Apelez la rațiune și-mi corectez, după putințe, reacția.

Vine Crăciunul, iar în ritmul bun al relațiilor personale, m-am așezat la masă și am scris de mână. Pe un caiet am notat despre copilărie, familie, prieteni, iubiți, ateism, îndoială și mâncare. M-a durut mâna la final. Nu am recitit. Am subliniat ateu. Începe să mă deranjeze deoarece nu mă interesează să figurez într-o categorie. Și-n plus, nu-l neg pe dumnezeu. Nu neg o existență pe care nu o accept. Mi-am încheiat și revolta cu tradiția. Am scuturat-o. A picat tot balastul. Am păstrat o grămăjoară, un rest de gândire primitivă.

Cel mai mult am reținut din prepararea meselor de sărbători. Când mă uit în urmă, și mă uit des, bucuria și mâncarea au mers alături. Grătare vara în curte sau la iarbă verde, prânzul de duminica la părinții lui mamanu, mese întinse de Revelion, mâncarea a contribuit serios la un fel de viață fericită. Am dus un fel de viață fericită și vreau să păstrez asocierea. Mara m-a convins. Am transformat prepararea bucatelor de sărbători în misiune după ce a cerut să continuăm cu turta dulce de Crăciun. Coacem în fiecare an de vreo nouă ani. Așa obișnuim noi, a explicat Mara unei prietene. Acel moment m-a transformat într-o persoană care sărbătorește și va sărbători mereu printr-un festin. Festinul conține obligatoriu salată boeuf. O să încep să mă îngrijorez dacă mă apucă să-mi cumpăr și pulovere cu reni. De prezent sunt în siguranță.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Simona Nutu