De la despărțirea de tatăl Marei, în urma unei înțelegeri la notar, ne împărțim timpul cu copilul. Nu agreez. Înțeleg nevoia copilului de a sta cu ambii părinți. De aceea avocatul tatălui Marei m-a bătut compătimitor pe umăr și m-a felicitat. Am luptat după putințe intelectuale pentru un înțeles anume al părinților separați. Când este la unul dintre părinți asta nu înseamnă că celălalt nu poate avea acces la copil.

Ieri am mers cu Mara la Bufnițe în timpul tatălui. Spre seară, când a revenit acasă, plânsete și văicăreli. Nu vreau să plece tata! Mi-e dor de tata! De ce nu muncește în România? Din nou. Nu vreau să plece tata!

La culcare, Mara a cerut să-i cânt. Să o liniștesc. Cânt de 8 ani Gărgăriță riță și Mama coace pâine. De vreo 5 ani am mărit repertoriul. Am adăugat: Mare bal, Soarele jos a picat, Aricioaica-n umbra florii. Aseară nici măcar bis-ul n-a fost suficient. Am sugerat să stăm liniștite cu ochii închiși. Eșec. Am propus să povestim. A acceptat. Mara povestește cu mine chestionând. Mama, tu plângeai când plecau părinții tăi? Mama, când ai plâns cel mai tare? Fiecărei situații din viața ei îi potrivesc situații din copilăria mea. Răspunde empatic. Mama ei a plâns când a avut 8 ani.

Aseară n-am înregistrat nici un succes. Nimic nu a ajutat-o să doarmă. După vreo oră de zvârcoliri, plânsete, nas înfundat, îmbrățișări scurte și apăsate, mi-a venit o idee. Mara, hai să închidem ochii și să plecăm departe. Unde, mama? În lumea visurilor. Acolo putem să ne alegem orice loc, vrei? Vreau. Atunci să alegem o destinație și un loc de întâlnire. La Disney. Mara a sugerat. Bine, la Disney. Eu o să fiu îmbrăcată cu blugi, tricou alb cu Freud și adidași. Tu? Eu o să fiu îmbrăcată la fel ca azi. Blugi, bluză gri și adidași cu fundiță. Perfect! Unde ne întâlnim? La bilete. Nu, mai bine la ceasul cu Mickey. Atunci așa rămâne, ne vedem la ceasul cu Mickey. S-a lăsat liniștea.

Eu mi-am simțit zâmbetul în colțul gurii și satisfacția.

Relatarea episodului de aseară reprezintă o introducere. Fac un apel la cititorii blogului. Înainte de, mărturisesc. Apelul are loc deoarece am ales să sprijin un proiect. Personal, mă decis să mă țin departe de luna decembrie și de inițiativele de a ajuta orfanii în preajma sărbătorilor.

Mara mea mănâncă și la 1 ianuarie. Mara mea are nevoie de haine și în luna februarie. În martie încă bea ciocolată caldă. În aprilie colorează. În mai poartă încălțări primite de Crăciun. În iunie mănâncă. Mănâncă și în iulie. Suntem cu toții de acord, mâncăm zilnic, donăm 3 zile pe an.

Studiile au confirmat predispoziția oamenilor. De Sărbători chiar ne facem timp de alții mai puțin norocoși. Înțeleg. La nivel rațional pricep. Sufletul e mai greu să-l împac. Mă încearcă o senzație de greață. Dar indiferent de convingerile personale, dacă pot ajuta niște copii abandonați, atunci o fac.

Anul acesta am răspuns apelului celor de la Numai Fapte Bune. În 6 și 7 decembrie putem fi alături la Ambasada să susținem acest proiect.

Ținta:

1000 de copii din Bacova, Bazoș, Periam, Dudești, Bulgărusi, Izvin, Valcani.

Reguli:

• O cutie goală de pantofi învelită în hârtie de cadou.
• Cutia să conțină articole ca: jucării, pastă de dinți, cărți, fular, prosopel, dulciuri etc.
• Nu uitați să semnați cutia. O urare ar fi binevenită.

Livrarea la Ambasada în 6 și 7 decembrie.

Garanția:

Pentru mine garanția o reprezintă Asociația Sfera Timișoarei. Pentru cititori, răspunsul meu la apel. Pot fi prezentă la Ambasada la niște ore pentru unii dintre dumneavoastră dacă îmi cereți. Lăsați un comentariu.

Mulțumesc din suflet și să ne suflecăm mânecile. Luna decembrie are forța să aducă în conștiința noastră trupurile și sufletele celor mutilați de abandon. Pentru Mara s-au dus lupte și se duc. Pentru acești copii părinții au renunțat să lupte. Vă puteți imagina propria odraslă să doarmă la un loc cu orfanii?

Foto: Simona Nutu