De dragul meu, să ne prefacem că azi e ieri. Ne aflăm în 16 iunie. La Dublin, oamenii sărbătoresc Bloomsday. Să împingem plăsmuirea până la participarea mea la festival?! Nu știu ce să zic. Am citit Ulise de James Joyce. N-a fost unul dintre autorii cu care să fac clic.

Fetele de la Bufnițe, Oana și Raluca, încearcă să introducă și la Timișoara această sărbătoare. Dacă unii dintre dumneavoastră vă mirați, vă asigur că fapta lor trece dincolo de justificare. E o datorie. Orașul îl are pe Mircea Mihăieș. Mircea Mihăieș este un exeget redudabil. În 14 iunie, vinerea abia trecută, Mircea Mihăieș a citit la librărie pentru curioși și interesați. Nu neapărat interesanți.

Publicul consumator de literatură clasică este cam același. Întâlnești foști profesori, profesori, foști studenți, câțiva studenți și întotdeauna smintiți. Chiar m-am întrebat vinerea asta de ce iubitorii de literatură, unii, se prezintă în lume șleampeți? Îmi vine să plâng de două ori când îi privesc. Prima dată pentru tortura estetică, a doua oară pentru splendida minte de care nu profită nimeni sau profită prea puțini. Posibilii beneficiari se lasă alungați de un exterior care inspiră aversiune.

Mircea Mihăieș a scris Ulysses, 732, un roman al romanului. Din nou, nu vă mirați. Deschideți Ulise de James Joyce. Citiți câteva pagini, câteva capitole. O să înțelegeți necesitatea lui Ulysses, 732. În timp ce-l ascultam citind vineri seară pe Mircea Mihăieș, am înțeles un lucru despre mine. Sunt și eu ambițioasă. Ambiția mea începe și se termină în lectură. Citesc fără să abandonez cărți care te consumă intelectual, te îngrețoșează fizic. Ulise și Omul fără însușiri reprezintă două dintre acele cărți. Unii urcă munții, alții aleargă la maratoane. Eu citesc cărți imposibile, cărți abandonate de cititori celebri.

Discursul lui Mircea Mihăieș a fost desfătător. Mereu este. Mai conține și părți alcătuite în acel stil sec academic de care fug și mulți dintre prietenii mei. De ce nu vorbește să înțelegem și noi?!

Înțelegem, dragii mei, înțelegem. Nu pricepem tot. Un Mircea Mihăieș o să te trimită la dicționar. O Babeți. O Glăvan. Un Gyurcsik. Asta e folositor.

Stilul riguros academic pălește în fața umorului, farmecului personal și informațiilor. Scriu din amintire acum. Așa recomanda și Freud. S-ar putea să redau inexact, dar mă străduiesc. La întâlnirea de vineri s-a discutat și despre puctuație. La Joyce lipsește. Apare și un Da mereu repetat.

Cum s-a citit fragment dintr-o viitoare carte despre Molly Bloom, soția lui Leopold Bloom, personajul lui Joyce, Mircea Mihăieș ne-a mai dat o cheie pentru roman. Aici sunt nesigură pe mine. Nu știu să redau fidel și ar fi necesar. În greaca veche lipsea răspunsul afirmativ. Ai citit cartea? Am citit. O afirmație era redată prin verb. Am găsit interesant acest aspect, deși, da, nu mă ajută la nimic, și da, nu o să vă atragă în lumea fascinantă a literaturii. Da, am terminat, dar nu am terminat. Aș mai povesti. Mă opresc. Da, citiți cărți, râdeți înainte de toate, iar în 2020 o să merg la Bufnițe în 16 iunie îmbrăcată după moda acelor vremuri.

Da, o să încerc să o reprezint pe Molly.

Foto: Bogdan Mosorescu