Cei care mă cunosc se gândesc la mine când.
intră într-o librărie,
văd o carte,
ajung undeva la Dunăre,
descoperă Dunia scris pe un ambalaj de biscuiți sau de țuică,
se ivește în discuție Freud,
admiră luna,
poartă maiouri albe fără sutien sau rochii halat,
se zgâiesc în oglindă la riduri,
discută despre artă și literatură.
Cei care mă cunosc de un deceniu se gândesc la mine în felul acesta.
Dar cei care mă cunosc din copilărie?
Dar cei care mă cunosc din școală?
Hm! Perspective! Perspective! Perspective!
Nu mai am încredere în amintirile mele și nici în amintirile celor care m-au cunoscut.
Fabricăm amintiri după bunul plac.
Suntem niște mincinoși cu toții, niște mincinoși inimoși.
Caut un numitor comun.
Pare că am râs dintotdeauna.
Pare că nu m-am mai oprit din citit de când am învățat literele.
Pare că m-am cufundat în acest rol.
E un rol?
M-am arătat, m-am prezentat, m-am dezvelit.
Am stârnit senzații ca orice femeie.
Apoi am început să cobor.
Din tinerețe cobori.
Din maturitate cobori.
Nu-mi amintesc când am urcat.