S-a întâmplat. Am observat eu că s-a întâmplat. Am devenit conștientă că am trecut de jumătatea vieții. Am trăit 19 ani în Oltenia. Am petrecut 20 de ani în Banat. M-am gândit puțin la verbe. Am trăit. Am petrecut. Adevărul este că în Oltenia am trăit. N-am știu că sufletul se imprimă. Acceptați poezia care urmează. Nu durează. Sufletul aparține Dunării, dealurilor, vânturilor, cimbrișorului și prietenilor. La fel de adevărat este că în Banat am petrecut. Din primul an, 2002, când m-am mirat, Ce au cu mine și cu graiul meu?, până în prezent, 2022, când folosesc graiul oltenesc fără stânjeneală.

Rațional am decis că nu sunt olteancă și cu siguranță nu sunt bănățeancă. Sunt. Atât de simplu, sunt. Și sunt pentru că prin educație și autoeducație mi-am dat importanță prin mine însămi. Importanța prin grup, prin popor, prin regiune nu mă atrage. N-aș duce război pentru nici un popor din lume. Mă dezgustă lupta, violența, durerea, umilința, sfârtecarea și arderea trupurilor, imbecilitatea și spiritul gregar.

Am împlinit 39 de ani. În 21 iunie eram la mare. M-am trezit și am mers cu Mateiu la baie. N-am schimbat nici un scutec în Grecia. Mateiu folosește olița deoarece am aplicat pedagogia Montessori. L-am așezat pe olița după 12 luni. Între 12 și 15 luni un bebe traversează o etapă. E interesat și curios de pipi și caca. Trece faza, interesul scade. Nouă ne-a ieșit. Ne-am plimbat în malul mării după episodul cu olița. Fix ca în oricare altă dimineață. Diferitul s-a instalat printr-un buchet de flori primit de la Mara și Făt Frumos. La prânz am savurat creveți la grătar. Am lăsat soarele să se mai potolească și am pornit într-o scurtă drumeție la o cascadă. A trecut ziua, a venit seara. Am adormit cu gândul la 19 ani în Oltenia, 20 de ani în Banat.

Timpul meu a devenit prețios. Generoasă cu oamenii plictisitori și cu o atitudine de turmă nu mă știu, dar acum sunt de neînduplecat. Viața e aici și acum. Ultimii ani de luciditate trec în timp ce scriu acest text. Copiii sunt acasă. Bolile șed. Eu vreau să mă bucur. Am plecat de la tata de acasă, nu mai vreau nici un căpăstru, nici o permisiune, nici un compromis care să-mi domine gândirea și comportamentul. Mi s-a spus de mică ce a dracu, obraznică și nesupusă sunt. Zâmbesc.

Am 39 de ani și abia acum o să îndeplinesc ce mi s-a profețit. Pe lângă programul instalat, am și un plan personal: să-mi accept copiii așa cum or să descopere că sunt. Ce înțeleaptă și ce ușor îmi vine să mă suport!