A fost Flight Festival. Flight a crescut frumos și interesant. Abia aștept ediția viitoare. Anul acesta l-am ascultat pe JP. Cooper. Mă perpelesc de acum pentru vocile din 2023. Flight împlinește cinci ani, iar Timișoara va fi capitală culturală.

Flight a favorizat niște întâlniri pentru mine. Am cunoscut câțiva creatori de conținut. A trebuit să răspund și eu. Tu ce faci? Eu scriu. Fix așa am răspuns înainte să încep să povestesc derulând înapoi până în 2006. Nu m-am recomandat blogger. N-am rostit microinfluențăr. Nu mă consider creator de conținut. Confortabil n-am stat în nici o titulatură, dar acum e atât de clar.

Eu scriu. Discuțiile despre scris, că o să moară, că viitorul aparține imaginii, rămân niște discuții. La fel ca toate statusurile care au apărut de la moartea Reginei. Fiecare își exprimă sentimentele. Oricine încearcă să noteze ceea ce gândește. Cel puțin mulți încearcă. Câți fac diferența dintre ceea ce simt și ceea ce gândesc?!

Scrisul nu e trecut, nu e prezent, nu e viitor. Scrisul reprezintă o realitate în orice formă i-o dă omul actual. Cei care, asemenea mie, cară ceva în ei, ceva care dă peste, or să scrie. S-a cioplit în piatră. S-a răzuit scoarța copacilor. S-a descoperit hârtia. S-a inventat mașina de scris. Am evoluat la calculatoare. Generația copiilor mei va reinterpreta toate aceste instrumente, dar scrisul va continua. Scrisul reprezintă o modalitate de exprimare. Povestea în sine ne atrage, ne seduce, ne stimulează, ne îmbogățește sufletește.

Sărăcia sufletească dezvoltă niște infecții la fel de periculoase ca microbii și virușii în organism. Acești săraci își fac greu prieteni. Acești săraci comunică defectuos cu celălalt. Femeile plictisesc bărbații. Bărbații agasează femeile. Funcționează prin repetiție. Repetă comportamente ale părinților, dar și pe acelea le repetă prost, căci femeia nu mai stă toată ziua la cratiță, iar misoginismul bărbatului este evitat prin contralovituri.

Generația mea asta face, evită eșecul prin contralovituri. Nu suntem părinții noștri, dar nici nu am descoperit cine am putea fi. Ne-a lovit sensibilitatea și nu putem să ne ucidem simbolic părinții pentru a ne maturiza. Copiii cresc copii. E trist cu efect ridicol.

Am ajuns la 40 de ani degeaba, dar îi asigur pe toți cei de 40 și trecuți de 40, că mintea noastră e capabilă de schimbări. Neuronii ni se reînoiesc. Nu mă credeți? S-au publicat studii. Ne rămâne să umblăm la voință și la anturaj. Nu se face ordine numai în dulap. Ordinea se face și în prieteni, rude și cunoștințe. Identificați oamenii cu otravă și întoarceți spatele.

Fericirea e supraevaluată, dar de ce să nu depășim nefericirea?!