Cum stăm pe același loc tatăl Marei și cu mine

De 8 sept., 2022 0 No tags

A început școala. Am publicat pe facebook o poză cu mine, Mara și tatăl ei. De câteva ori pe an zâmbim toți trei prietenilor și curioșilor pe social media. Așa am decis, nu o să înșir acum motivele. Pentru mine este important.

În urma acestor poze, cum s-au adunat în ani, mailul meu suportă o aglomerare pe acest subiect. Îmi scriu mame. Îmi scriu tați. Mi-a scris chiar și o bunică. Pe lângă felicitări și înjurături, prea puține, dar le menționez, se repetă o întrebare: Cum reușim să stăm pe același loc?

Răspund fără ocolișuri.
Stăm pe același loc deoarece acesta e lucrul corect pentru Mara. Femeia și bărbatul s-au despărțit. Mama și tata cresc în continuare copilul indiferent de sentimentele lor. Acum o să urmeze o paranteză și niște recomandări.

Blogul meu este personal. Vorbesc și scriu uneori despre copii pentru că am născut și sunt într-o continuă devenire a tot ce înseamnă a fi mamă. Copiii fac parte din viața mea. Prefer să scriu și să vorbesc despre literatură, psihologie, sociologie, artă, filozofie, istorie, binele comun. Aleg și am ales aceste subiecte care nu-mi cresc traficul. Articolele despre mame despărțite da. O să dați buzna peste acest articol.
O să vă recomand două bloguri românești de parenting.
1.
2.
Intrați cu încredere pe linkuri.
Acum revin la întrebarea de la care am construit textul. Cum stăm pe același loc? În primul rând râdem când ne întâlnim. Încercați să faceți asta. Vă va relaxa, iar copilul va reține imaginea și starea. Părinții nervoși nu-și ajută copiii. Părinții nervoși zguduie profund copiii. De ce ați face asta propriilor copii?! Firește, n-am behăit cu tatăl Marei a doua zi sau a doua lună după despărțire. Nu s-a întâmplat nici după al doilea an. S-a întâmplat de-a lungul timpului cu certuri, cu disconfort, cu încăpățânare, cu simțul datoriei pentru copil. De ce să sufere copilul meu pentru mizeriile noastre? Asta m-am întrebat. Asta să vă întrebați și toți aceia care îmi scrieți și așteptați de la mine niște răspunsuri. Nu am anumite răspunsuri. Nu am înțelegere pentru infidelități deși am înșelat și am fost înșelată. Nu mă impresionează relatările despre durerea taților care nu-și văd copiii deoarece mama nu le permite, iar copilul refuză. STOP! Nimeni nu vă poate opri accesul la copil, nici mama, nici tata. DACĂ nu există neglijență sau violență din partea părinților, fiecare are același drept în creșterea copiilor. Dacă un copil refuză să-și vadă un părinte, acela este abuz. E datoria noastră să ne ajutăm copiii în relația cu celălalt părinte. A fost datoria mea să o ajut pe Mara. Și CATEGORIC ca imperativele lui Kant, nu devalorizați celălalt părinte. Vă sugerez terapia dacă o faceți.

Copilul e o minune și e minunea voastră, nu a mea, nu a ta, a noastră.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Solve : *
1 + 5 =