Am o listă cu aforiști, dar un nume cu care îmi încerc norocul când intru într-o librărie sau descopăr un anticariat nou. Numele este Francois de la Rochefoucault. Nu l-am găsit nicăieri până acum, iar într-o asemenea zi de căutare, datorită unui zel de librar, am primit, ca substitut, o carte mica și roșie unde sunt adunate aforisme de la mulți și prea mulți autori.
O asemenea carte cred că a căzut și în mâini de fătuci care vor să impresioneze pe facebook, astfel, l-am întâlnit și pe Luigi Pirandello pe această platformă.
Dar să revin la gâștele mele.
Am răsfoit curioasă cărțulia mea și m-am aplecat mai mult asupra cugetărilor despre prietenie. Din punctul meu de vedere, în ceea ce privește explicația prieteniei, nimeni nu are cum să-l mai depășească pe John Brunner.
Dar am citit în continuare și la o maximă m-am folosit și de buricele degetelor. Uneori, fără să sesizez că mintea și-a însușit simțul tactil ca unealtă de înțelegere, pipăi rândurile care mă împing la meditat.
Citeam cu ochii și buricele degetelor că dacă nu ai încredere într-un prieten, atunci ar fi bine să te oprești din a mai numi așa persoana respectivă.
Am părăsit apoi cartea, iar în ceea ce privește cugetarea, am uitat-o când am ieșit pe ușa camerei. Dar inconștientul a lucrat, și acum două zile mi-a revenit ca o acceptare firească a adevărului.
Așa este, dacă nu ai încredere, nu ai prieteni. Ai oameni cu care mergi la un spectacol, la un pahar de vin, ai oameni cu care parcurgi o bucată de drum în viața ta, ai oameni care te ajută să ajungi undeva în viața ta, ai oameni care te folosesc să ajungă undeva în viața lor, dar nu prieteni.
Cu un prieten vorbești altfel, de obicei atunci când stați la o șuetă, capetele se sprijină reciproc. Unui prieten poți să-i spui o parte din secretele tale, căci știi că or să rămână doar între voi, iar prietenul nu pune întrebări.
Orice suflet are secrete, secrete pentru el, dar și secrete care trebuiesc împărtășite. Când nu poți să împărtășești, ești asemenea unui câine castrat. Uneori te cuprinde imboldul să vorbești, dar te oprește neîncrederea.
Eu am în viața mea multe neîncrederi, dar am și încredere.
O, da, am și încredere, de aceea pot să zâmbesc de atâtea ori cu subînțeles, de aceea par mereu să spun povești din colțul genelor, de aceea mă și numesc femeie nu sunt doar o căsuță pe care mi se bifează sexul.
Capul meu are mereu sprijin în șuete.