Am fost cu Mateiu la doctor pentru control. Am programat-o pe Mara pentru vaccinul HPV. Merg cât pot pe prevenire. Previn ce pot la copii și la mine. Am pus fasole la fiert. Am băgat haine la spălat. Am trimis crini imperiali unei prietene. Mă gândesc la oamenii aceia care s-au hrănit cu un cal mort, cu lubrifiant pentru roțile roabelor, cu licheni. În continuare citesc Arhipelagul Gulag de Soljenițîn.

Am început să visez șerpi bătrâni și bolnavi. Mi-am interpretat singură visele. Este vorba despre tata. A îmbătrânit, iar realitatea se suprapune cu literatura. Tata a ajuns Moromete ramolit. Nu și-a pierdut agerimea și integritatea, dar e plin de anxietăți. Nu mai este Tata, autoritatea, instanța morală, conducătorul. S-a micșorat la trup și la însemnătate. În prezent este taie. A fost cea mai inteligentă persoană din viața mea. Educația făcută cu cureaua m-a îndepărtat. L-am urât. De aceea gândiți-vă bine înainte să vă descărcați frustrările pe copii. Chiar vreți să provocați asemenea sentimente în ei?! Violența și vulgaritatea nu i-au știrbit din erudiție. Am păstrat lecția aproape de manual a unui caracter care și-a dorit mai mult de la viață, dar circumstanțele și familia l-au ținut la nivelul supraviețuirii. A îndrăznit să viseze, dar nu a riscat până la capăt. A avut două fete de hrănit, îmbrăcat și educat. De aceea bătăile lui au duhnit de dușmănie. Mamanu dacă mă amenința cu bătaia, râdeam. El dacă amenința, împietream. Stăteam nemișcată, așteptam, plângeam și uram.

În copilărie, pentru orice situație, conflict, îndrăgosteală, educație, tata recita poezii, în special Alecsandri și Eminescu. Când se însuflețea de pasiune combinată cu alcool, scotea cartea de istorie și citea despre Antonescu. Din Soljenițîn, Arhipelagul Gulag, a citit un volum. De ce să mint?! Am citit un volum. Mi-a ajuns.

Prezentul e derutant. Traversăm faze. Mara trece în adolescență. Mateiu trece prin crize. Eu trec spre maturizare forțată de îmbătrânirea părinților. Nu mai are intensitate trecutul. E valoros ca memorie. Ce aș fi fără amintirile mele? Cine aș fi fost fără suferințele mele? Cum aș fi fără râsul meu?

Zilele trecute i-am spus Marei că seriozitatea în exces indică caractere mediocre. Dacă nu are simțul umorului, atunci să și-l dezvolte. Cred că de la Nietzsche m-am pricopsit cu învățătura despre seriozitate și mediocritate, dar mă obosesc și mă plictisesc oamenii serioși. Am 70% șanse să dezvolt cancer. M-am testat. Am aflat. Am plâns două zile. Apoi mi-am rezervat călătoria la Bordeaux. Să mor, când o fi, cu amintiri. Casa, mașinile și alte chestii importante ale vieții le las în seama oamenilor serioși. Prefer neseriozitatea.