Am schimbat ușa la apartamentul comunist. Am cârpit tot ce s-a putut. Merit titlul de Cârpaciul anului. O ușă albă, simplă, masivă mă separă de restul blocului. Povestesc despre ușă deoarece unul dintre meșteri, după ce a revenit de la masa de prânz, m-a găsit cu cartea în mână. Aaa, Soljenițîn?! Aaa, da, volumul II din Gulag, ați citit? Continuarea nu o mai povestesc. M-a surprins, recunosc. M-a surprins că a recunoscut coperta. M-a surprins dorința și disponibilitatea de a conversa despre cărți fără încercări de a mă categorisi ca femeie cu timp. Dacă înainte mă irita această formulare, în prezent funcționează ca un examen. Nici un zâmbet nu mă mai străduiesc să afișez când aud o asemenea gogomănie. Disprețuiesc și nu reacționez.

De la montarea ușii, apartamentul pare magic. În aer s-a ridicat tot ce a șmirgheluit meșterul. De trei zile praful urcă și se strecoară peste tot. Aș putea să-mi aranjez părul ca actrițele din Bridgerton. Am de trudit, dar în schimb mi-am făcut o cafea și m-am așezat la scris.

Mateiu doarme. Puiul e la cuptor. Cumpărăturile stau vraiște la bucătărie. Parchetul pare să aștepte Criminalistica pentru amprente. Mintea îmi fuge la Bordeaux și la greva profesorilor. Mara este în clasa a VI-a. Nu a dat test. Profesorii cer. Părerea mea bine chibzuită: Să ceară!

Sănătatea și educația nu au preț. Oamenii au pus preț neprețuitului. E neprețuită sănătatea și este neprețuită educația. Primii șapte ani de acasă i-aș asocia cu primele șase luni de alăptare exclusivă la sân a nou-născutului.

Am citit. Am auzit. Cetățenii își dau cu părerea despre veniturile profesorilor. Ceva a rămas neschimbat de pe vremea mea. Profesorii dau meditații. Câștigă grețos de mult din meditații. Muzica, desenul, sportul nu sunt importante. De ce să fie plătiți în mod egal? Porniri violente am. De aceea râd uneori când de fapt aș vrea să ridic mâna. Aș pălmui câteva spre multe guri idioate. Cine se cred să evalueze munca unui profesor la catedră? Un singur profesor care stă în fața a douăzeci de copii, aproximativ. Douăzeci de copii înseamnă tot atâtea personalități și caractere, înseamnă alte 40 de personalități și caractere ale părinților.

Educația din școli fără educația de acasă rar duce la rezultate bune, glorioase. Cum ar putea?! Gândiți-vă un moment la o fermă sau la povestea lui Noe. Toate animalele într-o curte sau pe un vas, și un unic profesor care să descopere talentul fiecăruia. Credincioșii au un dumnezeu care le-a dat liberul arbitru. Decideți pentru voi, eu mă spăl pe mâini, aștept supunere. Profesorii au o diplomă care nu le dă autoritate la catedră. Decideți pentru voi copii, voi știți mai bine, eu îmi trăiesc viața numai pentru rezultatele voastre naționale!

Se numește sarcasm ceea ce am făcut în rândurile de mai sus. Profesorii merită toți banii, de la profesorul de matematică la profesorul de sport. Profesorii petrec ani în preajma viitorului. Copiii reprezintă viitorul și speranța, iar părinții și guvernul distrug în mod constant acest viitor. Este vina noastră, a tuturor. Tot noi putem face ceva în această privință. Ce anume? În primul rând să ne punem întrebarea. Ce putem face? Apoi să căutăm soluții și să colaborăm, părinți și profesori, profesori și părinți.

Dacă ei și noi,
Atunci am răzbate.

Foto: Bogdan Mosorescu