Deunăzi urechile mi-au auzit pentru a doua oară: Ți-am citit articolele, m-am educat financiar.

Cei care mă cunoașteți mai bine, închideți gura. Șocant a fost și pentru mine. Prima dată am râs. Persoana care pretindea că s-a educat financiar de pe dunia.ro nu putea decât să glumească. Dar a doua persoană? Poate fi o coincidență ca două persoane să desprindă aceeași lecție de pe blog? Am rămas pe gânduri. După zile de rumegat, am ajuns la o concluzie.

Mai stați puțin cu mine înainte de concluzie. Vreau să vă povestesc ceva. Într-o zi, aproape în fiecare zi, am ieșit cu Mateiu în parc. Ne-am întâlnit cu o vecină. Vecina se află la pensie. Afară deja dogorea soarele. Mateiu transpira sub șapcă. Eu nădușeam sub tricoul marinăresc. Coșurile de gunoi de la blocuri duhneau. La nici 11 dimineața sfârșeala mă cuprinsese în mod exclusiv. Vecina a încercat să converseze cu Mateiu. El i-a indicat pomul tăiat. Eu am întrebat politicos: Cum vă simțiți? Bine, am mers la Lidl. Au ofertă la unt. Apoi am mers la Kaufland. Au ofertă la cârnăciori. I-am zâmbit. Sub tricou mă topeam ca untul la ofertă.

De ce credeți că am povestit întâmplarea cu vecina? Și ce legătură are cu educația financiară de pe dunia.ro?

M-am întristat că vecina mea pensionară aleargă după oferte ca să savureze la micul dejun un unt extrem de plăcut. Bătrânețea urâcioasă n-ar trebui să se mai confrunte și cu penuria. Lipsa lucrurilor necesare este indecentă. Înainte să intru în parc, m-am întors și am privit-o pe vecina cum se îndepărta, o femeie măruntă, ușor adusă de spate care-mi amintește de Olive din Popeye. Dacă Olive ar fi îmbătrânit, atunci așa ar fi arătat. Pentru bătrânețe aș accepta lanțul invizibil al sclaviei moderne. Aș renunța la blog. M-aș angaja unde s-ar nimeri și aș ucide orice pornire de a scrie, de a publica, de a face să-mi conteze viața prin scris. La bătrânețe vreau să mănânc bine, să dorm bine, să mă îmbrac bine, să călătoresc confortabil. La bătrânețe să nu mai aud de pus deoparte, zile negre, le trăiești oricum, sacrificiu, planuri de viitor. Pare că blogul, prin câștigul adus în casă, susținut de talentul meu, mă duce pe calea alergatului după oferte. De aceea analizez intens ce direcție să apuc financiar.

Această poveste cu vecina o atașez informației împărtășite cu cititorii blogului că sunt proprietara unui apartament pe care am refuzat să-l vând. Numeroase persoane m-au sfătuit s-o fac. Pasul următor însemnând o casă într-o zonă limitrofă a Timișoarei. De opt ani de când m-am mutat din casa tatălui Marei zic NU. Îmi lipsește ambiția credeți? Presupuneți că mă caracterizează lenea? Pot fi ambele presupuneri adevărate sau false.

Hai să ne mai gândim puțin. Dețin un apartament, dar n-am nici o rată la bancă. Banca m-ar fi obligat să stau la un loc de muncă plăcut sau mai puțin plăcut. Ce anume mi-ar plăcea mie mai mult ca scrisul? Nimic. Călătoresc de câteva ori pe an, rar, e drept, dar o casă în Dumbrăvița ar fi tăiat călătoriile. Pentru că mai cresc și doi copii a căror educație este deosebit de importantă pentru mine. Aleg și educația înaintea casei cu rate. De fapt aleg sănătatea, educația, călătoriile, iar la final aleg casa.

Cele două persoane care s-au educat financiar de pe blogul meu din acest punct și-au schimbat perspectiva, apoi viața. Au renunțat la ratele de la bancă.

Renunțarea la ratele de la bancă aș trece-o la victorii personale. Această este concluzia mea. Trage altcineva altă concluzie?

Foto: Carmen Vulpea boemă