Roman? Nu eu, tatal meu.

De 8 mai, 2012 14 No tags

Cand am venit in Timisoara la facultate, am descoperit ca sunt olteanca. Pana atunci nu avusesem habar. Dupa cativa ani am descoperit multi banateni ai caror parinti sunt olteni, ei nu. Pe acelasi film, mergand foarte des in Germania, am descoperit nemti ai caror parinti sunt romani.
In vara anului trecut, traversand o piata din Munchen, am zarit un cort care avea mancare romaneasca. Nu am retinut ce festival a fost. M-a atras mancarea noastra si am mers sa comandam. Flecarind in timp ce asteptam comanda, baiatul de la cort a zambit. L-am intrebat:
Roman?
Nu eu, tatal meu. 

14 Comments
  • Dan
    mai 8, 2012

    German? Nu eu, poate tata si nici de asta nu-s sigur, pe stramosii lui îi chema Links.
    „Baiatul de la cort” merita sa nu-i platiti mâncarea, nici sa n-o mâncati!

    • dunia
      mai 8, 2012

      Nici sa n-o mancam? Pai eram disperata dupa mancarea aia, deci m-as fi pedepsit pe mine.

  • arakelian
    mai 11, 2012

    de ce il judeci? el era major, deja avea posibilitatea sa aleaga. Cu cetatenie germana, poate zice ca e neamt, cu origini romane. Dar nu roman, daca nu se simte roman.

    • dunia
      mai 11, 2012

      Eu ma feresc sa judec caractere, observ doar, iau aminte. Nu se simte roman, de acord, dar afirmatia lui e oricum falsa. Parinti romani, copil neamt? Nationalitate, educatie, da, origini, cum zici si tu nu, iar fara origini anulezi existenta.

      • arakelian
        mai 12, 2012

        ei, uite ca sunt multi care isi vad de viata cu originile taiate/schimbate. Si unii se descurca f. bine. Am cunoscut oameni adoptati, care nu isi cunosc familia, copii de minoritate ajunji in familie romaneasca si care nu o stiu; am cunoscut oameni care au plecat din tara lor atat de afectati incat au taiat orice legatura – si s-au integrat in noua tara si ei spun ca sunt fericiti.

        ai citit pe Herta Muller? ea e inca un om care isi neaga originile romanesti. Dupa ce am citit 3 carti ale ei, i-am inteles suferinta.

        Omul poate sa isi faca radacini oriunde. Unii le au mai scurte, altii mai lungi, si se pot adapta.

        • dunia
          mai 12, 2012

          Oamenii isi fac radacini, se adapteaza, dar pe mine tot ma intristeaza.

  • cora_
    mai 13, 2012

    Daca e sa masuram cu aceaesi masura, Herta Muller nu e romanca, din moment ce parintii ei erau svabi.

    Nepotii nostri(de sora a lui P) sunt nascuti din tata canadian anglofon si mama francofona. Au mers la scoala franceza, dar au vorbit in casa mai mult engleza. Se poate supara cineva daca se simt mai mult anglofoni sau mai mult francofoni?

    Eu am cunoscut odata la Sebes doi frati ai caror parinti erau sasi, ce locuisera in ro pana la revolutie cand toata familia a plecat in Germania(acum erau in vizita in ro). Am discutat despre radacini… mi-au spus ca ei nu se simt romani in Romania, ca au facut scoala germana si vorbesc cu accent. Iar in Germania nu se simt nemti.
    Mi s-a parut cel mai trist lucru…

    Mie nu mi se pare trist ce-a zis baiatul ala, daca el nu se simte roman, n-o sa-l obligam noi sa fie, la urma urmei e foarte probabil sa fie doar 50%. 🙂

    • arakelian
      mai 13, 2012

      cora, mi-ai adus aminte de niste colegi de liceu. Nascuti in Timisoara (parintii erau studenti), au venit la cateva luni in Nordul Moldovei (multumita ideilor de repartii ceausite). Pana la 18 ani, desi cu crescut si petrecut tot timpul in oras cu mine, ei au spus ca nu sunt moldoveni, ca nu se simt moldoveni. Si evident au dat la facultate nu in moldova ( culmea, nici in Timisoara, ci in Bucuresti). Daca nu ar fi citit in certificatul de nastere ca sunt din Timisoara, oare cum s-ar fi simtit? Sau daca mama ajungea in Nordul Moldovei nu la 4 luni de la nastere, ci cu 1 luna inainte?

      Acum unul e plecat din tara si a zis ca in sfarsit, si-a gasit locul, (de celalalt nu stiu nimic). Vreau sa accentuez faptul ca acel coleg intodeauna visa sa plece din oras, spunand ca nu se simte de acolo. Parintii lui nu aveau insa aceeasi „neimplinire”, pt ca tot acolo sunt.

      Si tot asa, am cunoscut o alta stramutata ( inca o victima a comunismului) care imediat dupa revolutie a plecat inapoi in Bistrita Nasaud, abandonand un aprt. A spus ca nu e locul ei acolo.

  • cora_
    mai 13, 2012

    Cred ca familia are o implicatie importanta(desi nu decisiva). Daca tatal baiatului aluia i-ar fi spus in copilarie ca e roman, l-ar fi dus in romania, l-ar fi expus la cultura romaneasca(aia ascunsa de dupa balarii), poate s-ar fi simtit „un pic mai roman”. Depinde ce-i transmite si maica-sa care, presupunem ca nu e romanca…
    Si mai e ipoteza ca el refuza sa se identifice cu ceea ce el crede(vazut de departe) ca inseamna romania/a fi roman. Si pentru asta eu nu-l blamez. Faptul ca totusi a zambit auzind romaneste, spune multe.:)

    Subiectul asta merita dezvoltat. Sau poate scris un post cu titlul: „De ce si-ar dori cineva sa fie roman?” Ddunia??? 🙂

    • dunia
      mai 13, 2012

      Fetelor, eu imi doresc sa fiu om, s-a intamplat sa fiu romanca, iar nationalitatea nu-mi displace. Cultura romaneasca ma ajuta sa ma implinesc spiritual, viata politica romaneasca?
      Ma depaseste, si sufleteste si intelectual.
      Totusi, imi displace rusinea de a fi oltean sau roman. Esti cine s-a intamplat sa fii, cine ai fost educat sa fii, cum te-ai invatat sa fii.
      Deasupra statutului trebuie sa fie intotdeauna omul.

      • arakelian
        mai 13, 2012

        faptul ca mie imi place ca sunt moldoveanca, e una.
        Faptul ca altuia nu ii place, e altceva. 10 ani (bucuresteni) am simtit pe pielea mea o discriminare (negativa dar si pozitiva) la adresa moldovenilor.
        Ma gandesc ca altcuiva, nu ii e atat de simplu sa suporte asta si omul poate fi afectat.

  • dunia
    mai 14, 2012

    Altceva? De ce trebuie sa fie altceva?
    Pentru ca e comod? E comod sa te prefaci ca iti folosesti creierul, stiu si eu. Moldovean, evreu, ungur, baptist, vanzatoare, hai sa fim seriosi! Toti suntem oameni, OAMENI.

  • cora_
    mai 14, 2012

    Dunia, suntem oameni, dar suntem diferiti ca oameni. Tu spui ca esti implinita spiritual prin romanitate. E extraordinar!
    Dar o alta persoana, cu alte experiente, cu alta educatie(cum zici), se poate intampla sa nu simta asa, desi unul din parintii lui e roman. Eu nu il judec, fie si pentru simplul fapt ca lucrurile nu sunt intotdeauna albe sau negre, iar experientele si simtamintele mele(de ex) au valoare absoluta doar pentru mine…

    „E comod sa te prefaci ca iti folosesti creierul” mi se pare prea dur. In afara de creier, Dunia, oamenii au suflet.
    Eu cred ca nimeni nu-si neaga radacinile pentru ca-i e bine. Dezamagirea, suferinta si/sau repudierea din propria comunitate pot crea traume ireversibile…

    • dunia
      mai 14, 2012

      Corpul e obiectul sufletului, am citit de curand Spinoza.
      Oho, sunt foarte constienta de cat de diferinti suntem, plecand de la amprenta, la minte, la suflet.
      Nu am nimic cu oamenii care aleg geografic pentru ei, eu am scris dintr-o frustrare a mea, provenita tocmai de la aceea care nu vor sa-si foloseasca creierul. Nu sunt dura, am observat. Nu-i judec, caci nu le-am stat in preajma, dar m-au facut sa sufar cand inca nu stiam ceea ce imi scrisesi in prima fraza, ca suntem diferiti ca oameni.
      Apoi m-am educat mult, cine vrea sa te cunoasca, sa te iubeasca, sa te accepte, face un efort sa se uite in mintea si in sufletul tau si lasa la o parte cliseele si stereotipiile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
26 + 23 =