Nu s-a mai intamplat demult sa-mi tremure mainile si sa simt muschii inimii cand ma asez la laptop sa scriu. Starea asta de surescitare mi se trage de la un vis devenit realitate saptamana trecuta.
Ca demoazela, nu am visat niciodata la Paris sau Bora Bora, intotdeana am visat la Africa. Zilele trecute, cand ma aflam in safari sau doar in drumetii, m-am surprins transformand toate acele intamplari in povesti. In loc sa ma las patrunsa de loc, lasam cuvintele si inchipuirile sa-mi navaleasca mintea.
M-am corectat in simtiri inspirand lacom aerul continentului negru.
Dar inainte sa navalesc pe blog cu povesti si poze, vreau sa revin putin asupra textului scris cu putin timp in urma despre copiii Casei Faenza.

Ii spun si pe calea blogului cu cald si recunoscator saru mana lui Vladimir Bulat pentru ajutorul sau.
Saru mana.

Dupa ce o sa fac putina ordine in mailuri, dar mai ales in suflet, o sa ma intorc la blog.