Cei mai mulți dintre noi se dau dimineața jos din pat fără a avea nevoie de un motiv. Se trezesc. Se dezvelesc. Încep ziua. Nici un gând legat sensul vieții nu îi deranjează. Cei mai norocoși dintre noi se nasc și mor fără frământări existențiale.

Unii însă se trezesc. Întârzie cu dezvelirea. Încep ziua chestionându-se. De ce să mă ridic? Ce rost are? Religia a ajutat și ajută ființa umană. Conține răspunsuri pentru toate aspectele vieții. Te trezești să muncești. Te trezești să îngrijești copiii. Te trezești să îndeplinești cuvântul Domnului.

Necredincioșii nu au răspunsuri de-a gata. Privesc și ei cerul, dar nu ca o promisiune. Senzația nu e de siguranță, ci de incertitudine. Împărăția din religie se prezintă ca o infinită materie întunecată. Necunoscutul te înfioară. Nu știi ce e acolo și nici nu te satisfac poveștile din Biblie.

Prin clasa a doua, am suferit un accident la săniuș. M-am ales cu torsul și mâna dreaptă în ghips pentru două săptămâni. Prima dimineață după accident m-am trezit o dată cu sora mea ca să plecăm la școală. A plecat numai ea. M-a năpădit liniștea casei. M-a durut lumina puternică a dimineții. Ce să fac cu timpul meu? În sala de clasă, timpul se derula în ore de citire, matematică, desen, franceză. Acasă, timpul s-a oprit. Am trăit ore îngrozitor de lungi. A doua dimineață m-am întors pe partea cealaltă când a plecat sora mea la școală. M-am ridicat din pat când s-a lăsat din nou acea liniște asurzitoare. Da, liniștea poate fi asurzitoare. Mi-am acoperit urechile. Am înțeles că trebuie să-i vin de hac timpului. Am citit. Am explorat ungherele casei, colțurile grădinii, străzile din împrejurimi. A treia zi nici nu am mai auzit când părinții și sora mea au părăsit casa. Am auzit din nou liniștea. M-a îngrețoșat. M-a întristat. M-a durut.

Ca femeie adultă, m-am obișnuit cu liniștea. Locuiește în mine. I-am făcut loc cât să nu mă mai incomodeze. Să nu mai urle ca să mă pot auzi pe mine. Mă trezesc dimineața. Mă trezesc să-l duc pe Mateiu la grădi. Mă trezesc să aerisesc, să scriu, să citesc, să fac curat. Mă trezesc să fiu mulțumită de viața mea. Nu-mi iese mereu. Îmi iese de suficiente ori.

Viața unui necredincios nu diferă de viața unui credincios. Nu stau după colț să dau în cap nimănui. Nu mint ca să-mi fie bine. Conștiința morală zace în om. Viața unui necredincios diferă la boală, durere și suferință. Ești complet singur și la empatia familiei și prietenilor. De aceea, am concluzionat eu, am stofă de prietenă. Prezența și îmbrățișarea unui apropiat în caz de boală, durere și suferință au puteri vindecătoare.

Fiți prezenți în viața oamenilor dragi.

Îmbrățișați oamenii dragi.

Murim, într-adevăr singuri, dar acompaniați. Compania pune zâmbetul pe buze și liniștea în suflet.

Foto: Cristina Siminiceanu