La mulți ani românului care zice mulțumesc și poftim

Am și eu o urare de făcut azi.

La mulți ani românului care zice mulțumesc și poftim, citește istorie, aruncă gunoiul la coș, mătură în fața casei sau blocului, își sună părinții, dar nu-i scuză pentru bătăile din copilărie, vorbește cu copiii despre sex și susține educația sexuală în școli, votează, își îngrijește animalele și nu le lasă să împută curtea sau apartamentul, plantează copaci dacă are ocazia, își face timp pentru prieteni, râde înainte de toate, are habar de binele comun și de regulile jocului în care competiția economică menține sărăcia, merge desculț, face drumeții cu gunoiul în rucsac, respectă muntele și viitorul călător, lasă nostalgia satului românesc deoparte.

Rândurile de mai sus le-am scris pe facebook. Acum o să continui.

La mulți ani românului care își respectă partenerul, nu ridica mâna la copil, atrage atenția asupra încălcării legii (Nu purtați mască!, Câinele dumneavoastră s-a căcat în spațiul public!, Mucurile de țigară se sting la coș., Coada începe acolo! etc), respectă regulile și în țară, cumpără local, donează sânge, donează pentru spitale, vizitează muzee, aleargă pentru sănătate, își ajută vecinul, scrie mesaje personalizate de aniversări și sărbători, își vizitează bunica la sat sau la azil, fumează marijuana, coace prăjituri, călătorește pentru drum și experiență, suportă critica, nu o ia personal sau o ia personal când e necesar, își învață fata să se apere și băiatul să accepte un refuz, nu ia antibiotice după ureche, ascultă doine, vizionează filme clasice, merge la teatru, tace, ascultă, vorbește, acționează.

La mulți ani acestui român!

Continuați.

1 Decembrie şi cu Lucian Boia

Am tot aşteptat. Pe mine m-am aşteptat cu o stare mai bună. Nu descriu o astfel de stare în prezent, dar m-am aşezat, prin fapte şi situaţii, în actualitate.
Am povestit, puţin, adevărat, despre Gaudeamus. Revin cu Gaudeamus, după 1 decembrie. Au legătură. Responsabil de această conexiune se face Lucian Boia.
La Târgul Internaţional de Carte am participat la lansarea de carte a lui Lucian Boia, Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie?
L-am ascultat curioasă şi plină de entuziasm, curioasă de fizionomie, entuziastă ca cititoare. Am citit Boia cu responsabilitate. Ca cetăţean al acestei ţări, mă simt datoare să-i cunosc faptele istorice. Nu poveştile, nu miturile sau legendele, ci faptele istorice. După prima carte pe care i-am citit-o lui Lucian Boia m-am convins sau am fost convinsă, meritul poate fi împărţit între mine şi istoric, că înregistrez o sinteză foarte lucidă. Una dintre nevoile mele stă în a cunoaşte despre ceea ce vorbesc, iar eu vorbesc mult şi exagerat de mult. Vorbesc mult şi deţin un blog, responsabilitate dublată.
O altă nevoie descrie credinţa. Am nevoie să cred pentru a ţine la distanţă oribilul sentiment de inutilitate. Aşa că am decis să cred în sintezele lui Lucian Boia.
Ieri, participând la defilarea de 1 Decembrie, Mara e încântată, dar mai ales reacţionează când aude paradă, mi-am zis: de ce e România altfel? Şi ce anume este autentic românesc? Şi de ce dă omul importanţă şi valoare autenticului când elementele străine ne fac în aceeaşi măsură ceea ce suntem?
Şi suntem de etnie sau de naţionalitate?
Şi Constituţia indică reguli pentru indivizi cu naţionalitate sau de etnie?
Şi de ce construim maşini monstruoase pentru apărare pentru a justifica crima împotriva umanităţii?
Toate aceste întrebări zburdau ieri prin conştiinţă în timp ce îi zâmbeam Marei şi îi explicam versul Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman.
Impresia asupra Marei a fost puternică. Recunosc, pândesc cu încordare aceste momente care o impresionează. Aceste momente îi rămân în conştiinţă şi participă la devenirea ei. Cu deosebită grijă, cu blândeţe, am încercat de fiecare dată să gestionez aceste stări ale ei cu nepărtinire, independent de voinţa mea.
Cu nepărtinire, independent de voinţa personală, îmi revine Lucian Boia. Fiecare carte pe care i-o citesc mă ajută să vorbesc, să dau mai departe fapte, verificate de timp ca fiind juste sau injuste. Detest vorbitul din auzite, iar acest vorbit din auzite nu este egalul oralităţii, ci al unei cunoaşteri superficiale şi împrumutate.
Cât pot, cât mă ajută mintea, educaţia şi toţi factorii cu care intru în contact, pretind să vorbesc din ceea ce cunosc, fără pasiune devastatoare. Pasiunile le direcţionez sau cel puţin mi-aş dori, spre iubire. Să iubesc cu pasiune şi să cunosc cu luciditate.
Aşa mi-ar plăcea nespus de mult de mine.
Nu mă plac încă.