– Flavius, la vârsta ta ai suficientă experiență ca să susții un seminar?

Întrebarea îmi aparține.

M-am chestionat de ce am gândit-o. Faptul că am rostit ține de un fel de a fi. Notez cu liniuță:

– să mă suspectez de invidie? Imposibil! Munca noastră diferă. O fotografie a lui Flavius se transformă la mine într-o pagină de cuvinte.
El fotograf, eu blogger-scriitor.

Tai invidia.

– să mă suspectez de megalomanie? Să răspund cu imposibil a devenit imposibil. L-am înțeles pe Stavroghin, personajul din Demonii, Dostoievski. Dacă el credea, nu credea că el crede, dacă nu credea, nu credea că nu crede.

Ceva în genul.

Posibil să sufăr de mania persecuției dobândită prin acumularea de frustrări. Neplăceri am adunat și comparându-mă. Am pășit încet spre eu sunt așa și nu altfel.

Dacă-l persecut pe Flavius din imaturitate? Ar fi cu putință? M-am îndoit de calitatea mea umană. M-am hotărât să particip la o seară de curs. S-a nimerit joi, săptămâna trecută.

Am intrat, m-am așezat, am ascultat.

Ce știu eu despre un aparat? ON, OFF, ZOOM. Celelalte butoane n-am îndrăznit niciodată să le ating și nici curioasă nu am fost. Dar sunt atâția oameni curioși. Firește! Mai ales dacă investești într-un aparat de fotografiat și te-ai îndreptat, într-un moment al vieții, spre putința de a sublima.

Ai talent. Ce faci cu talentul dacă nu cunoști obiectul cu care te exprimi?

Asta! Recitiți! Obiectul cu care te exprimi.

Flavius te îndrumă spre cunoașterea obiectului. Fotografia ține de viziunea fotografului, iar pentru fotograf și fotografie e nevoie de un scop.

Pentru sceptici și cinici ca mine, pentru oricine ar găsi de cuvință să-l șicaneze cu seminarul de fotografie, vă las scris aici:

Flavius Neamciuc transmite informații, participanții dețin sau nu talent.

Foto: Riscuta Razvan