Un nou magazin Profi și piața de pe Gheorghe Lazăr desființată

La blocul unde locuiește Făt Frumos se afla o piață. Se afla, la trecut. La începutul acestei săptămâni au desființat-o. Am trecut pe lângă și mi-au picat ochii pe niște resturi. Nu apucaseră să adune tot. Bucăți de tablă și de fier alcătuiau un morman trist al unei foste prezențe.

Comerciații s-au stabilit în colțuri, un colț de bloc, un colț de supermarket, un colț de pub. O doamnă mânca căpșune și se uita cu ochi iscoditori la muncitorii care încărcau ceea ce fusese până mai ieri o lume.

Piața reprezintă o lume. Vindea acolo o doamnă a cărei mamă a luat-o cu ea la piață de mică. Mama a fost tot negustoare. Nu inventez. Puteți trece pe acolo și să întrebați. Încă mai stă în colț la Profi și vinde flori, negustoare din mamă în fiică.

Presupun că desființarea pieței are legătură cu noul Profi. L-au închis pentru renovare. Se vede din stradă că l-au mărit. Un salon de coafură a dispărut, iar Profi s-a reinventat. Mă bucur, nu mă bucur, nu știu. Îmi fac deseori cumpărăturile la Profi. Îmi fac cumpărăturile la piață. O piața mică, dar aveam acces la țăranii din împrejurilmile Timișoarei. Mă bucura enorm. Bucuria unui nou Profi e întunecată de anularea pieței. Adio liliac alb, adio ouă de curte, adio ceapă fragedă, adio roșii zemoase, dulci și de diferite dimensiuni de la grădină. O să consum legume măsurate și cântărite. Fiind o piață mică de cartier, de ce nu s-a consultat comunitatea? Comunitatea nu are putere de decizie când e vorba despre propria ei existență?

Am văzut că primarul Fritz are stabilite întâlniri cu cetățenii prin cartiere. Dacă ajung la vreo întâlnire, am deja întrebarea.

De ce ați desființat piața de pe Gheorghe Lazăr colț cu Cetății?

E drept sau nu e drept să purtăm mască? Comportamentul se învață ca o specializare

Mă întreb. Cum ar suna un discurs sofist despre a purta ca măsură de protecție masca? E drept? E nedrept? Mă întreb. Aș încerca eu. De fapt aș îndrăzni. Dacă propun să încerc, înseamnă că știu ce fac. Dar nu știu. Așa că mai bine îndrăznesc.

Mi-l iau reper pe Protagoras, un sofist.

Într-o comunitate se presupune că ne respectăm, acceptăm obligațiile față de ceilalți și practicăm un comportament drept. Acest comportament e adoptat de toți cetățenii.
Dar.
Acest comportament nu e înnăscut. Protagoras ia ca exemplu cunoașterea specializată din medicină. Comportamentul se învață ca o specializare. În unele probleme trebuie să dăm ascultare specialiștilor, în alte probleme fiecare cetățean e în măsură să vină cu o părere și să participe.

De la ce presupoziție să pornească societatea actuală? Că toată lumea are cunoștințe de medicină? Că informația de pe google e suficientă și înlocuiește șase ani de studii, cinci ani de rezidențiat și experiența acumulată? Un număr prea mare de persoane se înfurie pentru că alt număr de persoane nu depune efort să contrazică specialiștii.

O să las deoparte acum joaca de-a sofista. Nu mă prinde. Vă atrag atenția asupra comunității. Atât se vorbește despre comunitate, despre importanța ei. În ultimii ani nu a fost conferință la care să particip și să nu aud discursuri despre. Nu citesc un text de promovare fără să întâlnesc acest cuvânt. E atat de folosit că a devenit neîncăpător semantic. Trăim în comunitate, dar fiecare separat. Suntem toți doctori, toți oameni politici, toți specialiști.

În comunitate avem reguli comune și respectăm reguli comune. Ni se cere să purtăm mască. Purtăm mască. Ni se cere să-l respectăm pe celălalt. Să-l respectăm. Dacă nu dorim sau nu suntem capabili, putem alege traiul în munți. Pică excelent. Satul românesc de la munte moare. Toți care trăiesc separat în comunitate să meargă în codru. În țări și orașe civilizate excelăm prin legi comune.

Foto: Zenobia Lazarovici

Comunitatea bloggerilor timișoreni. Să nu ne distrugem talentul

S-a încercat la Timișoara să se formeze o comunitate a bloggerilor. Teodora și Andra s-au ocupat de. Au avut loc două întâlniri, în februarie și în martie. În aprilie le-am găsit pe fete singure. Cu excepția mea, nu a mai apărut nimeni.

M-am bosumflat puțin. Credeam sincer că atomii mei au făcut reacție cu alți atomi. Mi-au plăcut câteva fete. Observați, vă rog! Afirm că m-au atras niște persoane, fără să menționez nimic despre blogurile lor.

Pentru mine, am alcătuit o sinteză a fenomenului. Ce s-a întâmplat?! La prima interpretare a ieșit în evidență, cel puțin pentru mine, absența sincerității. Ne-am simțit foarte bine la întâlniri, am râs, am schimbat linkuri, am trecut prin literatură, am criticat greșelile de gramatică, dar nevoile și intențiile au ramas cam nerostite.

Ce nevoi are o comunitate de bloggeri? Înainte de asta, aș împărți persoanele cu blog în două categorii:
1. Bloggeri care au început din pasiune pentru a scrie. Mă dau exemplu.
2. Bloggeri care au început să scrie pentru a-și augmenta salariul. Nu dau exemplu.

Din aceste două categorii s-a încercat o contopire. Aprob inițiativa. Exercițiu de scris au ambele categorii. Ne diferențiază voința, talentul, vocabularul, gramatica, franchețea. Aproape nimeni nu ar spune cu voce tare că scrie pe blog pentru partea financiară. Ori le este rușine, ori înțeleg prost mândria.

La un moment dat am reușit să scot pe gură că motivele fiecăruia pot fi înțelese și nu avem de ce să judecăm. Nevoia comunității o reprezintă recomandarea. Eu te recomand, tu mă recomanzi, noi ne recomandăm. Public avem fiecare și fiecare își verifică sau împlinește talentul prin rezultate. Lipsa talentului poate fi echilibrată prin voință și muncă. Apreciez mult oamenii muncitori și paroliști. Se întâmplă ca cei mai talentați să fie destul de rar asemenea persoane.

De altfel, talentul neîngrijit, inteligența nestimulată devin în timp nule. Toți, inteligenți și mai puțin inteligenți avem nevoie de muncă, de sprijin, de inspirație, de admirație.

La întâlnirile lunare trecute au lipsit sinceritatea și curajul. Nu recunosc că mă interesează factorul economic. Nu mărturisesc că nu citesc celălalte bloguri sau că nu-mi place cum scrie X sau Y.

Cum aș putea să formulez ca să ajungă clar și categoric la fiecare blogger că nu e necesar să ne placă cum scriem, ci să ne apreciem în primul rând persoana?! Deja am enunțat exclamativ.

Da, să ne apreciem ca persoane. Să ne recomandăm ca bloggeri. Să creștem comunitatea, iar împreună o să reușim fiecare pe pătrățica lui. Pătrățica e importantă. Cred că se numește targetare în marketing. Dar pînă una alta vă las acest text. Mi-ar plăcea să ne revedem în mai sincere și curajoase, și să nu ne batem joc de talentul nostru, dacă îl avem.

Mulțumesc.

Foto: Adrian Oncu