Femeia inteligentă a ajuns să aibă gura mare

1506640_874980022512153_4248345686750906952_nAm auzit de prea multe ori că am gura mare. În copilărie am ignorat, în adolescență am reacționat, iar ca tânără femeie am continuat să reacționez.

Până într-o zi. Întotdeauna există un factor declanșator sau ceva care te pune pe gânduri. Am auzit de multe ori că sunt femeie inteligentă. Am încălecat expresia, gură mare, cu aprecierea, femeie inteligentă.

M-am întrebat, cu ironie, dar tristă, dacă nu cumva femeia inteligentă a ajuns să aibă gura mare. Da, s-a întâmplat. Dacă îmi aleg pentru o analiză concisă un început de relație cu un bărbat descopăr, în aprecieri, elogii, măguliri, prețuirea minții. Mai departe, nefiind o femeie kodak sau de moment, edificând parteneriate, am ajuns de la sclipire intelectuală la limbuție.

Nu pot să fiu și eu o femeie bună! Las discuțiile deoparte. Semnificațiile femeii bune nu constituie subiectul textului. Am avut parteneri inteligenți, educați, civilizați; cu câteva excepții, dar pline de învățături, dar i-am făcut să exclame: Tu și gura ta a mare! Nu ai habar să fii diplomată! Nu poți să taci, dar nu poți!

Au dreptate. Nu pot să tac și nici nu doresc să tac. Subliniez însă că ceea ce îi irită după un timp, i-a atras la început. Sunt inteligentă sau limbută? Inteligent e sinonim, în raportul acesta personal feminin-masculin, cu limbut?

Într-o noapte, ca multe nopți numărate de un individ care nu poate să doarmă, bântuiam prin casă și m-a pocnit un dor de un prieten de sex masculin. Pur și simplu m-am gândit la el și aș fi avut ceva de dezbătut împreună. Ce singură m-am simțit și ce nenorocire pe mine ca persoană! Cum poate o femeie să deranjeze un bărbat la o oră târzie în noapte fără să fie suspectată de luxură? Iluzia libertații individului, iluzia libertății în cuplu, iluzia acelui enervant fac ce vreau eu.

Nu facem ce vrem noi, mai ales în cuplu. Greșim și procedăm corect simultan, dar adevărul este că nu ne rezistăm nouă înșine. Celălalt deține deschiderea către conștiința de sine. Suntem prizonieri în noi înșine și în celălalt. Unii încearcă diferite operații de rezolvare a disperării prin monogamie, parteneri diverși, celibat sau ascetism.

Soluții după chip și asemănare sau după un moment al vieții. Vedeți, în zbaterile acestea stă frumusețea și zadarnicul vieții. În punctul ăsta stăm cu o cutie de creioane în mână și colorăm ce vrem noi și cum vrem noi.

Se numesc alegeri personale.

Pofte metafizice, dar să mirosim liliacul

10686616_989803641029790_8977369664765484123_nUnii caută cu toate puterile cafeaua de dimineață. Alții își pierd nădejdea dacă până la 35 de ani nu au făcut copii. Mulți exasperează dacă nu-și au numele pe un contract de vânzare-cumpărare al unui imobil.

Rostul vieții prin realizări, a stabilit societatea.

În același ton, cu disperare, umblu după un dialog cu persoane spirituale. Să nu aud vorbindu-se despre vreme, copii, canalizări, drumuri neasfaltate, idiosincrazii la locul de muncă, mâncare sau facturi de telefon sau curent.

Îmi doresc, din când în când, să-mi răsfăț auzul și mintea cu cercetări metafizice, studii de filozofie sau religie, istorie, semiotică, iar acum, zilele astea, să miros liliacul până uit de mine.

Cu asemenea pofte, am ajuns luna asta la Schimb de cărți. Marea mi-a fost răsplata. În jurul discuțiilor despre cărți, am ajuns să dezbatem despre conștiința de sine. Poziția mea față de conștiința de sine, sub influența lecturii lui Noica, Povestiri despre om după o carte a lui Hegel, a prilejuit un discurs în contradictoriu. Sorin Oncu a respins socoteala mea.

Eu am susținut și îmi mențin părerea, conștiința de sine ține de educație și civilizație. Un prunc nu are conștiință, mama este o prelungire a lui. Mai târziu, când rostește eu și se identifică cu o imagine, ființa umană devine persoană.

În plus, că am amintit de Povestirile despre om, Noica și Hegel, am reținut că oamenii au nevoi biologice, la fel ca animalele, dar își satisfac și nevoi nebiologice. Hegel vine cu exemplul realizării sociale.

Nu am ajuns să ne strângem mâinile într-un acord, ci într-o promisiune. O să ne întâlnim separat, Sorin Oncu și cu mine, și o să-mi anuleze tot discursul. Nu pot pune conștiința de sine pe seama devenirii și a educației. Zice el.

Eu susțin că ține de educație, devenire și civilizație.

O ultimă notă: nu vreau să am dreptate și nici nu e important acest aspect, esențial mi se pare subiectul ca preocupare a unor indivizi care au cont de facebook, greutăți financiare, dileme sufletești și griji superficiale.

V-am povestit și dumneavoastră. Eu v-am povestit, persoană cu conștiință de sine.