Cititorii vin către mine atunci când mă expun sufletește

În loc să scriu despre cel mai vesel spectacol de la Național, o să-mi permit o digresiune. Am nevoie de. Articolele despre spectacole de teatru sau cărți îmi pun cititorii pe fugă, iar agențiile, atunci când mă curtează, mă întreabă fix de domniile voastre. Care e numărul cititorilor?

Trânte psihologice am tras cu întrebarea asta. M-am întrebat ce ar zice Dostoievski sau Freud despre. Mi-a fost rușine. Rușinea mi-am potolit-o cu facturile. Exact, am facturi de plătit.

Cititorii vin către mine atunci când mă expun sufletește. Oamenii iubesc emoțiile. Tragediile cauzate de. Comediile desprinse din. Eu n-am nimic împotrivă să fiu asemenea unei cepe. Dau jos strat după strat. În general apelez la sinceritate. Pe termen lung, sinceritatea e singura care dă rezultate.

Asta nu înseamnă că este ușor. Comportamentul se modifică inconștient în funcție de celălalt. Am realizat de curând cât de repede schimb măștile și în cercurile intime.

Atunci faci un pas înapoi și te studiezi dacă ești curios de tine, dacă intenționezi să înveți să gândești, dacă dorești satisfacții și nu căsuțe bifate în viață.

N-am excelat la căsuțe bifate în viața mea. Nu m-am măritat cu primul iubit. Am devenit mamă, dar nu m-am măritat. M-am despărțit de tatăl copilului. Am fugit și fug de ratele la bancă. Am renunțat la Dumnezeu. Caut să fac un doctorat pe sexualitate. Mă încăpățânez să scriu, să exersez și să favorizez activitatea creatoare din programul meu. Refuz să accept funestul vieții. Prefer umorul de aceea râd când nu se cuvine. Nu-l aprob pe se cuvine.

Poți să râzi la o înmormântare. Poți să râzi de mamele disperate, concentrate exclusiv pe copii. Poți să râzi de situațiile delicate și dificile. Poți să râzi de casa dezordonata și soacra coercitivă. Poți să râzi.

Orice se întâmplă în viața unei persoane presupune perspective. Un terapeut, o autoritate, un prieten sucesc perspective.

Dacă un copil dorește să fumeze, fă o vizită la spital cu el, la oncologie. Nu-l bate, nu-i interzice. Dacă nu te plac părinții partenerului, chestionează-te. Ai nevoie de aprobarea lor? De ce? Dacă te necăjesc copiii partenerului, respiră. Nimeni nu are nimic personal cu tine doar că nu ești mama sau tata. Atât. Dacă ai un partener zgârcit, descoperă cauza zgârceniei, sărăcia sau o înclinare de om crud? Dacă ai o nelămurire, întreabă, nu presupune. A presupune într-un schimb de replici semnifică a te lăsa otrăvit. Nu o faceți. Nu suntem Socrate. Nu o să scrie nimeni despre noi și moartea noastră demnă. Dacă un coleg și-a luat o mașină nouă e necesar să-ți iei și tu una, dar puțin mai scumpă?

E nevoie să demonstrați în permanență ceva cuiva? E vitală părerea străinilor despre persoana noastră?

Sugestia mea este să vă întindeți în pat. Să priviți tavanul. Să închideți ochii. Să-i deschideți. Să vă priviți corpul. Orice emoție negativă vă dereglează organismul. Atenție! Frica, furia și tristețea afectează intestinul! Încercați să descoperiți ce vă place și ce nu vă place. Ce nevoi aveți. Concentrați-vă pe corp și pe minte. Celălalt nu contează. Când eul personal o să fie fericit, puteți reprezenta o sursă de fericire și pentru celălalt.

Nu există altă cale. Oamenii încearcă să treacă prin viață fără un eu satisfăcut. Ce se întâmplă? Vin bolile. Apar hemoroizii. Doctorii nu vă pot diagnostica durerile. Priviri goale. Atitudini răutăcioase. Singurătăți insuportabile.

Dacă râdem înainte de toate, dacă ne dorim tot mai mult și tot mai puțin avem șansa la o viață trăită frumos. Cum mi-a zis mie doamna cu care am lucrat la bibliotecă. Dunia, eu am avut o viață frumoasă!

Eu aleg să râd înainte de toate și sper să afirm același lucru la bătrânețe.

Am avut o viață frumoasă, viața mea, nu a părinților mei, a colegilor mei, a epocii mele. Viața mea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Despre anularea educației într-o criză de nervi

Cititorii au ales. O să urmeze un articol despre anularea educației într-o criză de nervi. Prima dată o să mă ajut de Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman. O să notez despre emoții. NU SĂRIȚI PESTE!

Funcțiile emoțiilor depind de sistemul limbic, alcătuit din mici structuri dispuse sub forma unui inel. Elementele componente ale sistemului includ nucleul amigdalian cu aspect de migdală, hipocampul, un pliu curbat de țesut denumit girus cingular, hipotalamusul și talamusul. Așezate în bucle în jurul trunchiului cerebral superior, aceste componente guvernează întreaga gamă a emoțiilor umane – bucurie, mânie, teamă, iubire, dorință. Influențează capacitatea unei persoane de a percepe. Comunicarea dintre sistemul limbic și cortexul prefrontal contribuie la reglarea emoțiilor.

Mi-am făcut lecțiile. Modelul meu este Freud. Freud a studiat Sistemul Nervos Central. Fascinat de creier, a terminat facultatea cu o întârziere de 3 ani. Pentru detractori:  a neglijat alte discipline, aborbit de activitatea creierului.

Motivul pentru care v-am testat răbdarea cu aceste informații o să vi-l dezvălui imediat. E necesar să vă reprezentați emoțiile ca reacții fiziologice înainte să le ascundeți sub însușirile fizice, morale și intelectuale.

Când suntem copii, resimțim emoțiile, dar nu le controlăm. Crizele copilăriei au faima lor!

Când devenim adulți, resimțim emoțiile și le gestionăm. O emoție nu poate fi controlată. O emoție provoacă accelerarea bătăilor inimii, lacrimi, greață. Educația intervine în funcție de caracter. Unii aleg să-și ascundă reacțiile și să braveze cu forța lor. Mulți adoptă ipocrizia. Se cred prea buni pentru primitivele emoții. Câțiva le trăiesc ca atare.

A trăi o emoție ca atare nu înseamnă nici să te arunci pe jos ca un copil, nici să ții în tine ca un om mare. Lăsați-o să existe: inima bate repede, ochii se umezesc, greața sau oricare altă manifestare. Gândurile neplăcute, astea ne îngrijorează, nu emoția din fața unui cățeluș, verbalizați-le cu claritate. Nu mai urmăriți demnitatea!

La mine bătăile inimii sunt atât de puternice că uneori verific în jur dacă mai sesizează și altcineva. Mi se întâmplă în special când urmează să vorbesc în public sau când stau lângă persoane antipatice mie. Zboară pe fereastră toate informațiile de mai sus. Ce dacă se activează girusul cingular pentru că sunt eu frustrată? Ce contează că eu doresc o atitudine calmă și indiferentă? Lectura de specialitate m-a ajutat să înțeleg, dar nu m-a transformat în eroină.

Gestionez greu spre deloc relația mea cu familia tatălui Marei. Există acolo câteva persoane care fac abstracție de mine ca mamă. Deja reacționez: un ghem la stomac și imediat greață. A început și inima să bată în timp ce scriu. Mă enervez instant. E dificil să nu mă afecteze comportamentul lor când refuză să accepte că Mara este copilul meu și al unui membru din familia lor, nu copilul meu și al lor. Faptul că au greșit colosal față de mine, nu i-a făcut să se retragă, ci să mă disprețuiască mai mult. Ce am făcut eu când am auzit că au fost la urgențe cu copilul meu fără să mă anunțe? I-am înjurat la tatăl Marei. Pe ei îi privesc doar cu dispreț. Toată educația mea a ajuns sub preș. Vă mărturisesc că nici nu prefer altfel. Unele persoane nu merită nici un efort, mai ales când provoacă suferință cu intenție.

Nu ascund niciodată ceea ce simt. Arăt clar. Îmi controlez limbajul în unele situații, dar în fața prietenilor mei înjur. În confortul relațiilor mele revin la primitivism și e sănătos. Fără defulare, scade imunitatea. Cortizolul este un inhibator puternic al sistemului imunitar. ”Hormonul de stres” crește tensiunea, iar uneori se asociază diferitelor boli fizice.

Le sugerez tuturor apropiaților mei și în special copilului meu să spună ceea ce simt oricât de neplăcut ar fi pentru celălalt. O singură condiție să îndeplinească: să rostească într-o manieră neutră, fără să folosească cuvinte urâte. Asta nu înseamnă că celălalt nu va fi jignit. Majoritatea luăm lucrurile personal, iar apoi desfășurăm o întreagă dramă despre răutatea și insensibilitatea celuilalt. Dar copilului meu îi este permis în confortul casei să folosească cuvinte urâte pentru a se elibera. Nu a fost cazul, are abia 8 ani. Dar acesta e spiritul casei. Detest ipocrizia și măștile inutile! Prefer sinceritatea și mănușile de catifea pentru cine merită. Da, puteți și să vă chestionați dacă meritați efortul altor persoane.

Eu îmi măsor pretențiile după fapte. Cât am dat, cât am investit. Iar acolo unde am dat și am investit nu va exista ipocrizie. O să-ți reamintesc tot și o să aștept la fel. Iar dacă nu primesc, ușile se închid. Am închis multe uși. Dar s-au deschis tot atâtea. Relațiile sunt o sursă de suferință. Top 3 după Freud, imediat după dezastrele naturale și boli.

Nu faceți din relațiile dintre oameni calamități naturale. Animalul din noi doar doarme. Nu-l treziți prin ignoranță. Treziți-l de nevoie! Când sunteți loviți, loviți înapoi!

Din nou, ăsta e spiritul casei imediat după ce râdem înainte de toate!

Notă: Sper că nu am dezamăgit cititoarele care au solicitat acest subiect.

Foto: Bogdan Mosorescu 

Zis și făcut

IMG_8006Sunt o inteligență muncită. Am scris asta și am spus cu voce tare oriunde s-a ivit ocazia. M-aș avânta să afirm că niciodată nu m-am crezut mai bună ca ceilalți. Mai educată, da, mai politicoasă, da, mai prudentă, da. Nu mai bună.

Am avut în societatea mea prieteni cu o asemenea atitudine. Unul mai bun de la religie, altul că a terminat Facultatea de Medicină, oricare și fiecine că vorbesc calm, iar eu jignesc. Mereu i-am privit derutată în situații în care manifestau poziția celui mai bun. Superlativul mă rănea, simțeam o trădare de neiertat, iar la exterior, dacă nu afișam un zâmbet, treceam la atac de persoană. Cu alte cuvinte, îi strigam, îi aruncam în față cu fapte prea puțin onorabile unui om bun cum pretindea că e raportându-se la mine.

Când mă uit în urmă și îmi amintesc, râd sau mă strâmb. Am pierdut mult timp reacționând. Sunt o persoană plină de energie. Nu stau locului. Mi s-a spus de către părinți, bunici și profesori într-o notă critică.

Însușirile cu care m-am născut, situațiile trăite, întâmplările petrecute, prieteniile întreținute, m-au împins spre dezvoltarea unor deprinderi individuale. Am început prin a-mi respecta cuvântul. Am verbalizat ceva, mi-am asumat, am suportat consecințe, nu m-am lepădat de semnificații și date fixe. Aici este foarte mult vorba despre a face ceea ce ai promis. Zis și făcut e pentru unii prea mult o vorbă și deloc o desfășurare a unei acțiuni.

În cazul meu: a face texte pentru nunți și botezuri, a livra un Tricou Inteligent, a scrie un articol pe blog închipuie cuvântul.

Cuvântul meu asigură, afirmă, confirmă. Îmi place să mă țin de el. E o satisfacție. Lucrez cu prea puține persoane cu un cuvânt sobru. Să mă obișnuiesc cu e bine și așa. Nu o să fac asta. O să revin separat cu un articol despre apucătura asta românească sau umană de e bine și așa. Eu o detest.

Nu sunt mai bună ca ceilalți, oricine ar fi celălalt, rar mai practic atacul la persoană, mă străduiesc să gândesc când vibrez de la emoții și mi-am fixat un scop: să-mi respect cuvântul, să devin propriul cuvânt și să mă acopăr cu el.

Pentru că la început a fost cuvântul.

Omul are puterea să se schimbe

În sfârșit!
M-am schimbat. Omul are puterea să se schimbe.
Nu simt că m-am schimbat, am luat aminte de mine. Nu mai iau totul personal, nu mai descriu furia și neputința în situații care înainte mă copleșeau.
Știu exact ce simt acum: compasiune.
Nu o compasiune adusă la suprafață printr-o verbalizare ironică, ci o compasiune pură pentru celălalt.
Iar azi dimineață, în compania persoanei care m-a purtat cel mai mult prin mine însămi, descoperii că aș putea să simt asta pentru toată lumea care mă supără, dar încă nu sunt pregătită.
Mă bucur doar de existența unei porți emoționale pe care mă simt stăpână.

Ura pentru mine!

Uraaaaa!