Să scriu sau să nu scriu? Chiar am dubii. Nu mi-e frică de reacții, dar mă potolește grija de a nu răni sentimente.

O să vă povestesc o întâmplare din tren. În timpul facultății m-am deplasat mult cu trenul. O domnișoară cu câțiva ani mai mare ca mine ocupa locul din fața mea. Nu-mi amintesc chipul ei, dar cu certitudine afirm că purta un pulover alb pe gât. Strălucirea lui în mizeria și dezordinea CFR m-au frapat. A discutat tot drumul cu un student aflat în dreapta mea de aceea am rămas cu senzația că la fel de bine aș fi putut fi eu interlocutorul ei. La un moment dat, mai pierdeam din discuția lor neîntreruptă, fugeam cu gândurile mele, am auzit-o turuind despre cartofi, despre cum îi curăța ea și despre cum îi curăță bunica ei. Dar cum să le explici că e greșit cum procedează ei?!

I-am reținut oftatul chiar dacă atunci l-am ignorat și nu l-am priceput. Nici nu m-a interesat, dar s-a făcut că de-a lungul anilor m-am tot lovit de asemenea reacții ale tinerilor.

Există un răspuns standard la orice nepotrivire între copii și bătrâni: conflictul dintre generații. Epoca noastră, prin emanciparea femeii, adâncește și mai mult neînțelegerile. Facem copii între 30 și 40 de ani, iar diferența de vârstă dintre bunici și nepoți modifică comunicarea în non-comunicare. Cum să conversăm dacă nu pricem nici măcar la nivel de limbaj?

Multe obstacole, dar pot fi lăsate în urmă prin educație. Dar e ceva ce nu putem depăși prin cunoașterea bunelor maniere: lipsa igienei. Înțelegeți acum îngrijorarea mea de la începutul articolului? Cum să scriu, fără să jignesc sentimentele nimănui, că foarte mulți bătrâni miros urât? Da, formulez fără verbul a pute. Dar era cel mai apropiat de adevăr.

Apărătorii bătrânilor vor aduce în discuție lipsa condițiilor de viață. Într-o măsură au dreptate dacă nu aș ști că englezii îți făceau toaleta, – spălat, ras, pieptănat -, când se aflau în lagăr. Alte vremuri, completează aceiași apărători. Uite așa o să țopăim cu argumente, dar vă mărturisesc că nu acuz pe nimeni.

Pot înțelege delăsarea. Am găsit o explicație, la Freud presupun, că persoanele care-și neglijează curățenia trupului au renunțat la viață și la bucuriile ei. Înțelegerea rațională devine nulă dacă trăiești lângă o asemenea persoană.

Să luăm exemplul unei vizite la sat. Te așteaptă lumea cu masa pusă, că așa este țăranul, ospitalier, dar când iei lingura în mână ți se pune un nod în stomac. Urmează apoi reacțiile: roșeață în obraji, transpirație, scuze bolborosite cum că nu-ți este foame. Ai vrea să se crape atunci pământul și să te ascunzi.

Știu și mulți știți, nimeni nu e vinovat. Avem parte de puțină înțelegere în asemenea situații. Plouă în schimb cu reproșuri și critici.

Nu am scris ca să mă plâng. Intenția mea constă în a vă elibera pe unii de rușinea asta nemărturisită. Toți ne confruntăm cu asemenea situații. Cu părere de rău vă spun că nu există cale de ieșire fără a se supăra cineva. Cei tineri au datoria și capacitatea intelectuală de a-și controla intonația. Cuvântul rostit într-o notă specifică, cu zâmbetul pe față, își pierde autoritatea. În loc de reproș pentru lipsa igienei, tinerii pot lua măsuri. Pregătesc masa, spală tacâmurile, schimbă diferite obiecte din uzul casnic, discută la masă despre Jamie Oliver sau Stela Popescu care aruncă uleiul după ce au prăjit în el și nu-l păstrează în cuptorul aragazului.

Nu bătrânii trebuie schimbați, dar este necesar să-i expunem la alt fel de viață. Ei își duc zilele după dinamica unei epoci inexistente. Epoca nu mai există, ei sunt vii și unii foarte autoritari.

Tinerii sunt vii și unii autoritari. Supraviețuirea constă în adaptabilitate. Să ne adaptăm și să schimbăm fiecare începând din bucătăria bunicilor!

Foto: Flavius Neamciuc