În 10 noiembrie am fost speaker la Conferința November Notes in Social Media. Le mulțumesc fetelor, Andra Costa și Teodora Mateoc pentru încredere. Știu că reprezint un risc, gura mea mare a căpătat reputație și dincolo de sferele intime: familia și prietenii.

Am profitat de statutul meu acolo. Așezată în față, cu credit acordat de participanți, am exprimat câteva nevoi ale bloggerului actual. Mi-am cerut și scuze pentru franchețe și duritate. I-am îndemnat cel mai mult să citească și le-am sugerat să-și aleagă cu grijă modelele în viață. A admira mediocrii duce la consecințe neplăcute pentru persoană și realizarea ei în societate. Succesul e benefic dacă vine la pachet cu un cod moral.

M-am oprit apoi, cu măsură în subiect și atenție în limbaj, asupra afacerilor personale. O să mă iau pe mine studiu de caz. Blogul meu nu a fost și nici nu a ajuns o afacere. Nici pe foaie, nici în percepție. Garantat nici în intenție. A început ca exercițiu de scris. A continuat ca mijloc de autoeducație. Este în prezent o mică revistă cu pretenții de cultură autentică.

Tricoul Inteligent, desprins din blog, este o afacere (pe foaie, în percepție, în intenție). Tare m-am mirat, lucrând cu diverse persoane, mici sau mari antreprenori, de repeziciunea cu care s-au lepădat de cuvântul afacere. Sub nici o formă nu doresc să fie fixați în memoria clienților lor ca afacere. M-am întrebat, la fel cum Socrate se întreba despre frumusețe, de ce aversiunea asta față de tranzacțiile financiare? De ce e rușine să fii sincer în afaceri? De ce atâta jenă prost mascată în a recunoaște interesul financiar din mica afacere?

Cuvântul cheie, consider eu, dar nu am suficiente dovezi să afirm că știu, este adjectivul mic. Marele om de afaceri se mândrește cu profitul. Micul om de afaceri se rușinează că își dorește profit. Sentimentul penibil de sfială se interpretează greșit în multe domenii, iată că și în cel de afaceri. Dacă vă așteptați la mai multă rațiune sau la un pragmatism mai intens, aflați, și eu am aflat recent de la Jung, că magic este un alt cuvânt pentru psihic.

Psihicul nostru, conștient și inconștient, jonglează cu reprezentările a ceea ce credem despre noi. Adevărul este că nu rușine simte micul afacerit, ci frică. Pentru că în copilărie nu ne educă nimeni în spiritul greșelii creatoare. Părinții preferă să folosească greșeala pe post de bau bau. Copilul devenit adult, nu face față eșecului. Se ferește să afirme, să exprime, să defileze cu ambiția de a ridica o afacere, de a se bucura de profit. Majoritatea sau cei pe care i-am ascultat eu, vorbesc despre un vis. Ei nu au avut un plan, ei au visat. Visătorul, în prezentarea lui altruistă și armonioasă, nu urmărește să facă bani, iar dacă cumva îi face, ei bine, a avut noroc! Noroc, circumstanțe favorabile, karma, orice, dar nu un plan. Un plan cu scop și obiective clare de profit ofensează.

Atitudinea asta, pe lângă că nu o înțeleg și chiar refuz, e păguboasă pentru majoritatea locuitorilor de pe glob. Acordă celor puțini, curajoși, ambițioși, dar mai ales sinceri cu ei înșiși, resurse pentru condiții de viață excelente.

Cu Tricoul Inteligent, afacerea mea, intenționez să fac suficienți bani să călătoresc în lume pentru alinarea dorului de ducă și insuficienți bani pentru a mă așeza la masa nababilor. Cuvântul bani nu ofensează. Discuțiile și planurile despre bani nu semnifică lăcomie. Faptele oamenilor povestesc despre voracitate financiară și un sistem de valori deplorabil.

O concluzie: banii îi putem pierde oricând, educația în nici o împrejurare.

A doua concluzie: nimic nu e atât de rău încât să nu rezulte ceva bun.

A treia concluzie…

Sunteți liberi să completați.

Foto: Bogdan Mosorescu