Încep săptămâna cu Hyperliteratura.

Ultimul meu articol, Cum am devenit o snoabă intelectual, poate fi citit în revista online a celor pasionați de cărți, scris și literatură.

Motto-ul celor de la Hyperliteratura: Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi minimum două cărţi pe lună.

Vă las acum câteva rânduri din text, un mijloc viclean prin care vă atrag să-l citiți în întregime în partea cealaltă.

Am considerat necesar, la un moment dat, să-mi fac rost de o propoziție sau frază cu care să mă apăr.

Mecanismul meu de apărare a fost întotdeauna râsul. Am gestionat prost situații și întâmplări, unde râsul, în loc să mă țină la adăpost, mă insulta.

Rănită de foarte multe ori, am învățat greu să nu iau totul personal, am ticluit un răspuns.

Mi-am construit defensiva din cauza plăcerilor mele livrești. Atacată cu raționamente de la școala vieții, persiflată, nelegitimată de experiența grea a străzii, am reușit într-o zi să exclam patetic, compătimitor, dar condescendent, sunt așa o snoabă intelectual!

Am fost mândră de mine. Chiar și acum zâmbesc în timp ce scriu. Simțeam că am câștigat o luptă, în ciuda măruntei victorii.

Cu un asemenea răspuns pregătit, și mersul mi s-a modificat. Acum pășesc țanțoș. Nu e grea fudulia dacă știi s-o dozezi corect. Rar abuzez, dar am început să mă întreb când am devenit o snoabă intelectual?!

Începutul l-am aflat undeva în liceu. M-am revăzut alergând după domnul diriginte pe coridor după ce se sfârșise ora.

Roșie la față, cu palmele transpirate, cu niște scuze îngânate și copleșită de rușine, am reușit să pun întrebarea. Citeam atunci Faust de Goethe.

Întregul articol, aici.