Micii români din Bucovina de Nord

1779705_745157378827752_1259709789_nSe întâmplă multe în Europa. Pe fundalul explozibil și nesigur al națiunilor, vin în fața cititorilor mei cu un apel.

Mă ajutați să strâng niște cărți pentru copiii de la grădinițele din zona Cernăuți, Ucraina?

Să vă povestesc cum am ajuns să descopăr despre lipsa cărților în limba română din Ucraina.

La facultate am avut un coleg din Cernăuți. În patru ani, am schimbat puține vorbe. Îmi amintesc un drum făcut împreună după un examen de literatura română cu Iosif Cheie. Amândoi ne aflam într-o stare accentuată de surescitare. Ne purtau pașii pe Aleea Studențească și articulam mirați despre durata examenului. 5 minute pentru un examen de literatură! Ne făcuse figura, domnul profesor!

Ne-am reîntâlnit după ce am terminat facultatea, iar la o terasă din Unirii, la plecare, mi-a lăsat cartea lui. Adrian Misichevici a publicat Jurnalul unui dac liber. Acasă, am citit cartea pe nerăsuflate. Cu fiecare pagină dată obrazul îmi ardea mai tare.

Nu l-am cunoscut deloc pe băiatul ăsta! Ce diferită viață de student am dus! Cum simțea el lipsurile și mai ales care erau lipsurile lui. Uneori nu avea ce să mănânce cu zilele.

Când am citit despre foame, aș putea să jur că obrazul mi-a zvâcnit. Aș fi intrat în pământ dacă se întâmpla să crape atunci sub mine. Nu a crăpat. Am sfârșit cartea și nu am putut să o mai ating sau să scriu câteva rânduri despre ea. Sub priviri mi-a mai căzut la o vizită a tatălui de Crăciun. Întotdeauna îmi scoate cărți din bibliotecă și citește în cele câteva zile petrecute la Timișoara. Ultima dată a scos Jurnalul unui dac liber.

I-am scris lui Adrian ce carte citește tata, iar de aici, ușor și firesc, am trecut la grija pentru geografia locului în care ne-am născut.

Nu există cărți în limba româna la grădinițele din regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Iordănești.

S-a gândit la mine că am blog, iar cititorii mei pot ajuta micii români din Bucovina de Nord. Cuvintele lui.

Ajutăm micii români din Bucovina de Nord?

Pentru orice ajutor, oricât de mic, îmi puteți lăsa mesaj la contact@dunia.ro

Mulțumesc.