E atât de curios, citesc foarte mult despre suflet, am atâtea activități pentru suflet, iar acum, știind că va urma să scriu din nou despre suflet căutai în dicționar definiția sufletului.
Aduc sufletul din nou în față, deoarece în ultimul timp am muncit mult pentru el, dar mă simt un fel de Pilat din Pont.
Am mers la Severin la pruncii abandonați, am scris despre, am îndemnat oamenii să reflecteze la posibilitatea de a lua copii în grija lor, ieri am pășit într-un spital din Timișoara și am întrebat de copiii bolnavi de leucemie. Am dus niște jucării.
Am aflat că se vindecă 80% dintre cazurile de leucemie la copii. Nu știam. Am mulțumit și mi s-a mulțumit pentru gând. Am plecat din spital cu obrazul la pământ.
Mâinile mi-erau curate, spălate de niște jucării ale Marei mele. Cât poate fi fapta mea considerată bună?
Cât pot eu să mă amăgesc că am mers acolo doar pentru un strop de ajutor, pentru o singură rază de soare și nu pentru o satisfacție păgână a mea?
Zi de zi mă entuziasmez.
Zi de zi îmi ucid entuziasmul.
Mă suspectez în toate faptele mele. Uneori nu reușesc să-mi dau seama dacă atunci când sunt sinceră cu mine însămi sunt într-adevăr sinceră. Devine foarte greu să fiu eu, iar eu doresc foarte mult să fiu eu.
Constat că am atât de mult de lucru, iar munca e cu atât mai dificilă când, metaforic, mă găsesc în formă solidă și nu lichidă. Cu ce unelte să izbesc în mine pentru a mă modela?!
Am nevoie de oameni, de oameni care știu să cioplească în alți oameni.