Într-o zi o să mă umplu de ridicol

M-a urmărit din copilărie senzația nesuferită că sunt cumva o impostoare. Nu trăiesc o viață autentică sau nu permit una. Totul se întâmplă în altă parte, altei persoane. Incapacitatea de a-mi exprima bucuria m-a pus pe urmele ideii de dublu.

Cunoașteți explicațiile amuzante despre câinii de talie mică. E rău, dar ține în el! Sintagma am aplicat-o pe mine. Mă bucur, dar țin în mine. Doar că uneori intensitatea senzației mă copleșește. Nu par să țin în mine un sentiment. Țin în mine o persoană, un dublu. Dublul nu-mi permite nici un sentiment autentic, nici o izbucnire de bucurie. În general bucuria mi-o strică. La nervi îmi permite o desfășurare grandioasă.

De ce sunt o persoană atât de nervoasă? M-am chestionat intens. Am formulat pentru terapie. Am învățat să trăiesc cu.

Alte persoane, la fel ca mine, nu-și pot exprima bucuria, nu știu să accepte un compliment. Indiciile ar fi: fâstâceala, evitarea contactului vizual, râsul și anecdota. Nu mă mai interesează ce este de făcut. Mă omoară însă curiozitatea. Cum am ajuns așa?

Senzația cumplită de inautenticitate am pus-o pe seama stimei sine și a admirației purtate unor mari personalități. Ce viață au dus unii! Le invidiez talentul, disciplina, ambiția, inteligența, manifestările, bolile, persecuțiile, eșecurile, recunoașterea! Uneori biografia lui Sade îmi smulge un oftat, iar Sade a petrecut prea puțini ani în libertate pentru a fi invidiat pentru originalitate. Doar că fix asta este, toți pe care îi admir și-au fost fideli. Marchizul de Sade a trăit 12 ani în libertate, dar a fost cel mai liber om al vremurilor sale.

Marile personalități s-au eliberat de jugul convențiilor, de ipocrizia bisericii, de plictiseala căsniciei. Marile personalități au trăit deplin fără grija zilei de mâine. Ziua de mâine ucide orice spirit aspirant la originalitate.

Zeul eliberator este firește banul. Bugetul permite fidelitatea sinelui. Oamenii devin iertători și înțelegători în prezența bogaților. La mine în cap am trasat două categorii: bogații și oamenii cu bani. Fac referire la cetățenii vremurilor actuale. Bogații nu țin să arate că au. Ei au pur și simplu, la fel cum regii erau unși de dumnezeu. S-au născut privilegiați. Oamenii cu bani țin să arate. Ei nu au avut pur și simplu, n-au fost unși, s-au uns în timp cu toate alifiile. Nu s-au născut privilegiați, și-au acordat avantaje deosebite prin atrofierea decenței și sporirea mârlăniei.

Caut să mă eliberez. Îmi doresc să-mi fiu loială. Mă tratez de acel dublu acaparator. Eșuez în episoade din rutina zilnică. O vizită pe care nu vreau s-o fac, o relație impusă de societate, o constrângere familială, o frică de ridicol.

Într-o zi o să mă umplu de ridicol. Atunci o să fiu cu adevărat liberă.

Da, sunt un libertin!, a declarat Sade.

Da, mi-am fost fidelă!, o să declar eu.

Foto: Zenobia Lazarovici

Ziua de mâine

10419471_815043965172426_4885554873932725653_nMi-au permis împrejurările să joc rolul de observator. În multele minute, dar puținele ore, am privit nestingherită un cuplu. Amplasați la masa din fața mea, am încadrat gesturi și am făcut scenarii.
El: trecut de 50 de ani, ochi verzi, un aspect de viezure datorat picioarelor scurte și capului lunguieț.
Ea: 30 sau aproape 30 de ani, ochi căprui, un aspect de Ileană Consânzeană, zâmbind la orice și de cele mai multe ori ascunzându-și gura.

M-am întrebat: de ce să-și ascundă gura în prezența soțului? În fața mea am avut un domn Viezure și o doamnă Consânzeană. Scenariul, pe care o să-l comunic acum în mod confidențial și cititorilor, l-am compus provocată de acel râs ascuns.
Stereotipul, a râde ascunzându-ți gura în spatele mâinii, dezvăluie un caracter indecis, nehotărât.

Așadar:

Ileana s-a căsătorit cu Viezurele deoarece la cererea în căsătorie atitudinea ei a fost fie da, fie nu, dar s-a concretizat în de ce nu?!
Ileana este o tânără fată de la sat, săracă, cu o mamă bolnavă și un tată alcoolic. O familie patriarhală unde tatăl și-a exploatat copiii atunci când boala a împiedicat-o pe mamă să-și mai îndeplinească datoriile de gospodină. La terminarea liceului, o mătușă îndepărtată de la Timișoara i-a sugerat tatălui să-și trimită fata cea mare să învețe o meserie. Cu o meserie, bătrânețile lui vor fi asigurate.

La Timișoara, Ileana a învățat croitorie. S-a angajat la un atelier manageriat de un italian. Într-un an de zile Ileana s-a măritat cu italianul, domnul Viezure.

Domnul Viezure s-a mutat în România după ce a trecut printr-un divorț. Cu puținii bani rămași, a venit în România și a preluat o veche fabrică de confecții. A cunoscut-o pe Ileana și a luat-o în căsătorie. De atunci nu o mai lasă o clipă singură.

Ileana s-a ridicat de la masă. Viezurele s-a ridicat și el. Am crezut că părăsesc terasa. Ea i-a comunicat că merge până la baie. El a privit lung drumul până la baie, a înclinat capul stânga-dreapta, s-a frecat cu degetul arătător sub nas și s-a așezat.
I-am admirat stăpânirea. A reușit să controleze paznicul din el. Până Ileana a revenit, arătătorul lui s-a tot mișcat sub nas.

La foarte puțin timp au părăsit terasa. S-au mai oprit scurt cât să-și facă ea o poză. Vântul i-a umflat rochia ușoară dezvelind picioarele tonifiate și bronzate.

S-au îndepărtat apoi ținându-se de mână.

Mi-am reluat lectura. Am încercat. Nu am reușit. Am ridicat capul și am privit în urma lor. Dispăruseră. Am închis cartea tristă.

De ce tristă?

Am relatat o întâmplare, dar mă abțin în a dezvălui implicațiile. Împlicațiile mă întristează. Semnificațiile gesturilor mă umplu de disperare. Educația mă invită de fiecare dată la o întrecere cu mine însămi.

Cunoaștem o singură viață. Unica speranță pertinentă a omului stă în ziua de mâine. Ziua de mâine a Ilenei mele e condusă, gestionată, controlată de domnul Viezure.

Uite de asta sunt tristă.

Și nu mă privește ziua de mâine a nimănui, dar simt aceste zile dacă se desfășoară în apropierea mea.

M-aș bucura ca ziua de mâine să aparțină fiecărui individ.

E drep sau am dreptate?!

E drept.