Am aplaudat aseara, am pocnit din palme si am ras intr-o loja a teatrului din Timisoara de unde scena nu se vede foarte bine. S-a intamplat chiar sa-mi lunece cele doua picioare din fata ale scaunului peste cuplul din fata mea. Am vrut sa scap repede de minusurile si nemultumirile legate de teatru.
Piesa pe care am urmarit-o este una clasica, datorita anilor mei, o asociez cu o seara de luni. In copilarie, inceputul de saptamana insemna teatru, iar martea aducea telecinenemateca.
Take, Ianke si Cadîr, cu piesa asta m-am delectat intr-o ploioasa si mohorata seara de noiembrie. Distributia anului 2010 contine subliminal o asteptare, o pretentie, o dezamagire.
Anii trecuti, trioul demential compus din Dinica, Moraru, Beligan smulgea de pe scenele tarii aplauze frenetice cu Take, Ianke si Cadîr.
De aceea am indraznit sa aduc in discutie o asteptare, o pretentie si o dezamagire. Amatorii de teatru, aici in sensul de necunoscatori, s-au lasat descurajati de numele de pe afis.
Numele actorilor…
Nici eu nu i-am recunoscut pe toti, nu am efectuat nici macar o cercetare, ci am mers sa vad piesa si sa admir niste oameni. Nu ofer informatii despre prestatia in sine, parerile mele se gasesc in exteriorul judecatii si afinitatii unui joc actoricesc, pot insa sa expun niste impresii.
L-am indragit pe Ianke, iar azi, descoperii ca actorul Nicolae Urs a participat la turneul ISAKC 2007, un fel de ocol in jurul pamantului pentru actori.
Prestatia lui mi-a parut impecabila.
In general, mi-a placut intreaga distributie, dar sa se ia in calcul si sensibilitatea mea in fata acestor oameni. Exista meserii ce ma impresioneaza usor, iar actoria imi provoaca gandurile la o ciuleandra draceasca.
Meseriile ce au ca certificat sufletul si imaginatia ma induioseaza, ma fac sa-mi simt inima batand in piept asijderea zambetului de la crapatul zorilor al fetitei mele!