De la o pizza cu prosciuto comandată la austrieci, am ajuns, Făt Frumos și cu mine, să discutăm despre restaurantul Miorița din Piața Unirii de la Timișoara.
Pe o farfurie groasă de pizza, cu un desen sugestiv, am primit o pizza clătită. Marginile, de obicei ușor ridicate și puțin pufoase, au fost de data aceasta grozav de drepte. M-am holbat la tabla de aluat și am rostit că Timișoara este Capitală Culturală Europeană și stă cel mai bine la restaurante italienești.
Nu o dată și nici de două ori m-au oprit turiști în Piața Unirii și m-au întrebat de un restaurant cu produse românești. E cumva firesc! Vine omul în România, vrea să se ospăteze românește. La Timișoara, în special în Piața Unirii, trăim la dolce vita. Ciuciu preparate românești cu excepția restaurantului Miorița. După italieni urmează pub-urile cu burgerii, apoi thailandezii, libanezii, vietnamezii, iar pe ultimul loc, Miorița care le arată turiștilor originile noastre de țărani și oieri. Nu avem un restaurant decent, curat, pretențios și stilat cu mâncare românească.
Vin turiștii să-l admire pe Brâncuși. Vă puteți imagina scenariul. După o întâlnire transcendentă cu geniul mioritic, ar degusta ceva românesc. În loc de asta vor citi în meniu carpaccio de vită, brânză buffalo și deja îmi plouă în gură. Ador mâncarea italienească. Pentru mine, italienii gătesc cel mai grozav. Aș călători în Italia exclusiv pentru un prânz. Plănuiesc o vacanță în Sicilia doar pentru că mi-a ajuns la urechi că acolo se mănâncă bine și la prețuri așa cum cere buna-cuviință nu grandoarea românească.
Acesta este adevărul. La Timișoara mănânci bine italienește. O să revin cu o listă cu restaurante pentru turiști. E utilă și ține de o responsabilitate civică. Din când în când servesc binele comun.
Leave a Reply