Am terminat paharul de Sprite fără să știu că ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Urma să aflu în curând.

Corectez. Firește că nu ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Aroma dă unui produs un gust plăcut. Asta cunoșteam, asta așteptam.

Înșelată la gust, am început să cercetez paharul. L-am ridicat unde era lumina mai puternică. Lucea, fără stropi de apă uscată sau detergent.

L-am mirosit. Ce fler! Emanația neplăcută m-a izbit. Am început să caut pisica. Aici se impunea existența unei pisici. O pisică care a ajuns în paharul meu.

Cum? Cum a ajuns în paharul meu?

Am cercetat în jur. Cu ochii mijiți, căutam să descopăr ce s-a întâmplat. Mi-a atras atenția Mara, fetița prietenei mele. La un metru de ea se aflau multe jucării răsturnate cărora nu le acorda nici o atenție. Totuși se ocupa intensiv cu ceva. Nu reușeam să văd, stătea cu spatele la mine.

M-am ridicat. Am pășit încet până lângă ea. M-am pus în genunchi și am întrebat-o ce face.

– O ajut pe mama, spăl paharele în locul ei. I-am promis că o ajut la bucătărie.

Am zâmbit. Gustul de pisică persistent m-a determinat să mă șterg pe gât.

Mara spăla paharele în recipientul cu nisip al pisicii.

Prietenii mei și-au luat pisică.