Aseară l-am culcat pe Mateiu la opt jumate. Înainte de a mă așeza lângă el, m-am spălat pe dinți, m-am demachiat, m-am cremuit. După ce va fi adormit, eu să mă apuc de scris. Acesta a fost planul. S-a întâmplat să adorm și eu. M-am trezit la 11. Am sărutat-o pe Mara de noapte bună, am stins lumina și m-am băgat la loc în așternutul cald să visez. Și am visat. Pare că am visat toată noaptea. Imagini ciudate cu case, cu oameni îmi muncesc subconștientul.

Înaintez într-un ritm alert și cu lectura lui Philip Roth, Indignare. Ori mă grăbesc să reiau Arhipelagul Gulag, ori recuperez lentoarea cu care am parcurs Soljenițîn. Nu știu, nici nu e important.

Azi am fost la supermarket. Am gătit. Îmi miros degetele a chiftele. N-am reușit să schițez în gând ce urmează să scriu. Mateiu a insistat să-mi țină companie la bucătărie. Am răspuns de 20 de ori la o întrebare. A pus multe întrebări pe parcursul preparării chiftelelor.

M-am așezat cu laptopul în poală. Cafeaua e rece. Magnolia din curtea vecinilor este bezmetică. Pe Facebook am citit despre scandalul de la Uniter. E scandal. Au țâșnit pasiunile și frustrările din lumea teatrului românesc. Pasiunile lor mi-au atras atenția asupra apatiei mele. Uneori nu înțeleg frământările oamenilor. Să dai atâta importanță, să investești timp și energie în situații, vorbe și relații.

Mara a împlinit 13 ani. Își dă ochii peste cap o dată pe zi. La vârsta asta caută răspunsuri despre lume și caută să se așeze în reprezentările ei. Lumea. Care lume? Lumea așa cum a cunoscut-o și cum o cunoaște ea. Lumea ei nu este lumea mea. De aceea e falsă afirmația unor adulți că nu au copilărie copiii de acum. Firește că au, dar cu alte reprezentări! M-am uitat din nou în urmă. Am sintetizat cei aproape 40 de ani ai mei. Până la 10 ani am explorat mediul înconjurător. Condițiile de viață se imprimă în noi. După 10 ani am căutat în cercul social. Am cunoscut oameni. Am învățat cât m-a dus capul. Cercul social se imprimă și el. De la 20 de ani m-am lăsat la voia întâmplării. Credeam sincer că o să am timp pentru viața de adult și tot ce presupune asta. Până la 30 de ani am trăit după cum mi-au spus și mie alții. Alții reprezintă persoanele din jurul meu până la 20 de ani, părinții, bunicii, prietenii. Când deschideam gura atunci ieșeau cel puțin patru sau cinci persoane în același timp. După 30 de ani, foarte târziu, mărturisesc, am început să mă întorc spre mine. M-au deranjat unele afirmații scoase pe gură care nu-mi aparțineau neapărat. Am încercat să identific sursa. M-am chestionat ce simt și ce cred eu despre. Uneori eram indiferentă la subiect. Nu și gura mea. Am ajuns la 40 de ani. Am trecut de jumătatea vieții. Mi-am făcut ordine în valori, convingeri, religii și atitudini.

Privesc în urmă și zâmbesc. Uneori mi-e frică de moarte. Alteori o aștept ca pe o aventură grozavă, cea mai aș putea spune.

Mara se așază în fața bibliotecii și caută titluri de cărți. Oh, ce satisfacție! Mateiu mă privește blând cu capul lăsat într-o parte. Oh, iubire necondiționată!

Și iată că vecinul a pornit din nou filmele porno. Vă las. Purtați o carte ca să vă salvați de un fel de a fi plictisitor. Sunteți plictisitori, garantat, dacă pierdeți 5 minute din viața voastră dialogând despre pâine de exemplu.

Foto: Bogdan Mosorescu