De câteva zile îmi tot fuge gândul la Sorin Oncu. Aș merge să-l vizitez. Poate m-a inspirat serialul After Life. Căutați serialul pe Netflix. Doar că la Sorin la mormânt nu e nici o bancă și cu siguranță nu o să întâlnesc un străin spiritual și inteligent cu care să dialoghez.

Așa că stau în banca mea. O să-l sun pe Cosmin Haiaș. Cu el îmi alin dorul de Sorin. Cine sunt ei nu are importanță pentru textul acesta. Remarcabil de menționat este că Sorin este mort. A murit pur și simplu. Fără să ajungă la 40 de ani, fără o boală, fără o depresie. Șoc și groază a provocat moartea lui.

M-a marcat moartea unui apropiat. Nimic special în asta. Așteptați. Urmează ceva deosebit. Dispariția lui, pe lângă alte dispariții suportate de-a lungul anilor din rândul celor de-o seamă cu mine, mi-au schimbat atitudinea față de cum ar trebui viața trăită. Cum trebuie trăită? Cum ni se spune. Grădiniță, școli, serviciu, căsătorie, copil, casă și ce se mai nimerește. Dar totul să se nimerească cu cele enumerate.

Nu. Refuz. Îmi doresc cele enumerate, dar cel mai mult îmi doresc stări de spirit spectaculoase. Ca atunci când te îndrăgostești sau fumezi iarbă. După stări de spirit, îmi place să călătoresc. Să văd lumea, să mă pierd în peisaje, în păduri, pe plajă, în muzee. Să râd.

Dacă mor mâine.
Nu iau cu mine rafturile bestiale de la Insidecor. Și aceasta nu se vrea o reclamă la Insidecor, deși îi recomand. Cu atât mai mult nu iau parchetul de lemn rașchetat la care țin și-l îngrijesc obsesiv. Nimeni nu târăște, nimeni nu trage. E lemn. Nu iau nici scaunele din lemn de nuc, nici sculptura de pe balcon care îmi taie greața când privesc pe geam și mă izbesc blocurile. Nu iau nimic. Nici pantofii scumpi, nici geanta Chanel, nici iubitele mele cărți. Mor. Nimic nu mai contează.

Contează ce lași în urma ta. A rostit o doamnă la priveghiul unei bunici. Am reținut tonul serios și importanța doamnei când a verbalizat. Un alt episod marcant din viața mea, dar fără nici o schimbare de atitudine. Nu m-am străduit mai mult, dar am insistat să mă chestionez despre ce contează cu adevărat în viață.

Cu adevărat în viață contează să te simți, nu să fii, e altă poveste paralelă, bine cu tine. Bine cu tine ține de n factori. Enumăr: familie, prieteni, colegi. În funcție de influența acestora, îți duci viața. Te căsătorești. Faci casă sau trăiești la bloc. Te vaccinezi sau nu. Pui botox sau nu. În corporații a deveni proprietar de casă în suburbie se manifestă ca un virus. Se ia prin aer. Respiră toți într-un birou, apoi toți doresc case și curți să pună de grătare. Evident, fiecare se fudulește cu grătarul lui.

Toți sunt bine cu ei când bifează niște căsuțe imaginare ale vieții care trebuie trăită într-un fel. Le-aș recomanda tuturor să vizioneze filme sau documentare despre spațiu. Poate se mai potolesc. Poate se ajută mai mult pe ei și lasă deoparte capriciile și bosumflările familiei și prietenilor.

Înconjurați-vă de oameni care scot ce e mai bun din voi și citiți Comunicarea nonviolentă de Rosenberg.

Foto: Bogdan Mosorescu