Șmotru. Șmotru, la o primă căutare în dicționar, o să găsiți că înseamnă instrucție militară. La noi în familie l-am folosit pentru curățenie. Și când rostesc șmotru am în cap o imagine a mea frecând cu periuța de dinți rosturile de la gresie.

Sâmbătă am șmotruit la apartamentul lui Făt Frumos. S-a spălat. S-a frecat. S-au dat găuri în pereți. S-au înlocuit lămpi. Era trecut de prânz când cu coada ochiului am zărit două găuri mici și una mai mare în perete. În secunda aceea două imagini s-au derulat prin fața ochilor, apoi s-au contopit. Este vorba despre crocodilul lui Brâncuși, un buștean care l-a salvat de la înec, și un pește-șarpe care m-a mușcat de mână în vis. Punctele de pe perete și punctele de pe mâna mea mușcată s-au suprapus, iar peștele-șarpe s-a suprapus cu crocodilul lui Brâncuși.

Nu mi-am întrerupt activitățile de șmotruială, nici măcar nu m-am oprit să privesc mai atent. Gândurile o luaseră oricum razna. Conexiunile s-au arătat repede. Curând am văzut într-o fotografie bușteanul salvator așezat în spatele lui Brâncuși. Nu mi-e clar de ce l-a ales mintea ca să mă muște. Punctele din vis ivite pe perete nu le-am luat ca o reprezentare supranaturală. M-au obsedat toată ziua de sâmbătă până le-am stins cu un pahar de whisky cu pepsi.

Duminică am ieșit cu Făt Frumos și Mateiu prin Piața Unirii. Am intrat în Zai să prânzim, dar Mateiu a modificat programul printr-un neastâmpăr greu de gestionat în mulțime. L-am lăsat pe tatăl lui Mateiu la masă, iar noi am luat-o la pas spre librăria La Două Bufnițe. Am cumpărat cărți și am revenit la Zai. Am traversat piața spre Bufnițe. Am traversat piața spre Zai. La a doua traversare am simțit mulțumire sufletească. Am privit clădirile renovate. Porumbeii zburau. Lumina pica blând. Mâna lui Mateiu era caldă în palma mea. Am uneori momente de înțelegere a realității înconjurătoare, înțeleg că sunt vie și sănătoasă. Simt viața. Apreciez sănătatea. Plăcerile materiale zac în adâncurile conștiinței. Le aduc la suprafață prin mișcarea maxilarului. Urechile se desfundă, satisfacția sufletească își reduce intensitatea, imaginea unui cardigan roșu, o plăcere nouă, mă pune la locul meu în societate. Să-mi doresc lucruri de care nu am neapărat nevoie.

Seara am ieșit la teatru. S-a jucat spectacolul Școala femeilor versus școala bărbaților. Mi-am bucurat sufletul. L-am umplut cu imagini armonioase. Mintea rumega un vers de Rimbaud. Femeile nu mai știu să fie curtezane. O să încerc să scriu un text în care o să leg spectacolul de versul lui Rimbaud.

Închei. Nu uitați să râdeți înainte de toate.